9 motive pentru care numele domeniului este importantdoar 6 minute sa citesti articolul

importanta nume domeniu

Când începi o afacere nouă unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le decizi este cum se va „numi” site-ul tău. Alegerea între a avea un site sau nu, nu există pentru că dacă în economia actuală nu ai site, nu exiști. Și când fac această afirmație vorbesc despre absolut toate afacerile posibile. În majoritatea cazurilor, potențialii tăi clienți te vor căuta și vor și iniția o primă discuție prin intermediul site-ului tău și pe baza datelor pe care le-ai publicat acolo.

Alegerea unui URL la întâmplare nu este o opțiune pentru nicio companie, pentru nicio afacere indiferent de momentul din evoluția sa. Numele domeniului pe care îl alegi este foarte important pentru că de acesta depind foarte multe aspecte legate de promovarea afacerii tale și de marketingul aferent acesteia. Pentru a lua decizia corectă legată de numele domeniului pentru site-ul afacerii tale am creat mai jos o listă cu cele mai importante 9 motive pentru care acesta este important pentru viitorul afacerii tale. Dacă veți analiza după ce citiți aceste 9 puncte vă veți da seama că acestea sunt interconectate și, într-un anumit fel, una decurge din cealaltă și se intersectează pe parcurs. 

Reputația brand-ului

Dacă își dorești ca brand-ul tău să aibă o reputație bună în domeniul în care activezi, atunci trebuie să te gândești că absolut orice amănunt contează. Nu trebuie să uiți că atunci când vei achiziționa un domeniu nu numai site-ul tău va avea acest nume, dar orice adresă de email pe care o creezi va avea la final numele respectivului domeniu. Domeniul ales te va reprezenta peste tot și tot timpul.

De aceea este foarte important ca numele ales să fie reprezentativ pentru afacerea sau compania ta. Parte din reputația pe care o construiești în jurul brand-ului tău stă în felul în care alegi să te prezinți audienței tale: numele companiei, numele domeniului ales, logo-ul ales, etc. 

Credibilitatea brand-ului

Un domeniu este format din numele propriu-zis și din partea care se numește top domain level (TLD). Ce este acest top domain level? Sună ciudat, dar în fapt este simplu: este bucata aceea din adresa URL .com, .ro, .biz, .edu, etc. Chiar și această bucată din domeniul ales de tine este foarte importantă. Chiar dacă nu domeniu .com sau unul .ro este mai scump decât unul de tipul .biz, trebuie să faci tot posibilul să alegi un TLD cât mai popular și larg acceptat. În fapt, dacă îți propui să ai o piață internațională, atunci alege .com, iar dacă vei vinde exclusiv în România atunci poți merge la sigur cu .ro.

Oamenii s-au obișnuit ca atunci când caută ceva să aleagă site-uri care au mai degrabă domenii .com sau .ro (pe plan local) și de multe ori, nici nu caută o companie doar cu numele său, ci se așteaptă că dacă tastează „companiaX.com” să le și apară pagina companiei pe care o căutau. Un nume de tipul companiaX.biz sau companiaY.net nu se va bucura de același grad de încredere din partea utilizatorului ca unul .com sau .ro. 

Crearea autorității și încrederea în brand

Un nume de domeniu care să includă numele companiei sau al brand-ului tău urmat de .com sau .ro va aduce un plus de credibilitate imaginii și brand-ului tău. O asemenea pereche aleasă pentru numele domeniului tău va arăta potențialilor tăi clienți, motoarelor de căutare, dar și chiar partenerilor tăi de afaceri că în spatele site-ului tău se află o companie serioasă, implicată activ în stabilirea unei imagini oneste și clare pentru toți cei ce îi calcă pragul virtual sau real. 

Numele domeniului contribuie la imaginea brand-ului

Putem spune că în lumea Internetului, online, alegerea unui nume de domeniu potrivit este ca și cum ai avea un magazin într-un mall, într-unul dintre cele mai importante mall-uri. Ambele nu fac altceva decât să construiască o imagine bună, în care lumea poate să aibă încredere. Atunci când ești dispus să investești în lucrurile ce contribuie la felul în care ești perceput, aceasta arată că ești preocupat de compania ta, de viitorul acesteia. Drept urmare, toate acestea contribuie la realizarea unei imagini durabile și nu fac altceva decât să le demonstreze potențialilor clienți că ți-ai propus ca afacerea ta să fie aici și peste 5 ani și nu îți dorești doar să faci bani repede și să pleci. Toate acestea contribuie la încrederea pe care ți-o acordă clienții. 

Domeniul ales contează pentru SEO

Optimizarea pentru Motoarele de Căutare (SEO) stă la baza prezenței tale online. Dacă nu te preocupă acest aspect al site-ului tău, atunci nu vei putea niciodată să ajungi pe primele pagini de rezultate atunci când cineva caută pe Google ceva ce se leagă de domeniul tău de activitate.

Un nume de domeniu bine ales va face două lucruri importante pentru SEO: va crea trafic pe site-ul tău ceea ce va demonstra motoarelor de căutare că ești important în domeniu și dacă include cuvinte cheie potrivite, atunci ai puncte în plus câștigate în fața concurenței tale. 

Numele domeniului trebuie să fie ușor de reținut

„XMTPP.com” sau „XMTPantofiPiele.com”? Chiar dacă folosești peste tot XMTPP în loc de numele întreg este mai bine să alegi pentru domeniul tău un nume care este familiar și ușor de reținut. „PantofiPiele” va face numele complicat de mai sus să capete logică și să fie reținut de cei ce au nevoie de un asemenea produs. Dacă este ușor să îți aduci aminte și să și pronunți un nume de domeniu, acesta va putea fi și foarte ușor transmis de la o persoană la alta, fără să fie nevoie să te uiți prin telefon sau să faci poză la reclama pe care ai văzut-o pe stradă. Potențialul client reține numele și apoi îl folosește. 

E important să fie ușor de transmis

Acesta este un alt punct care se leagă de cel anterior. Cu cât numele este mai ușor de reținut, se leagă de domeniul tău de activitate și este relevant și pentru tine și pentru domeniul tău de activitate, el va putea fi și ușor de transmis prin intermediul rețelelor sociale. Să nu uităm că pe anumite rețele sociale există o limitare legată de numărul de caractere și/sau numărul de cuvinte. De aceea, dacă nu vrem să ocupăm mare parte din acest spațiu doar cu numele domeniului nostru, atunci va trebui să găsim o variantă scurtă și ușor de reținut. 

Domeniul ales contează și pentru partenerii din domeniu

Așa cum am spus deja, numele domeniului se va atașa și adresei tale de email. Este extrem de important cum te prezinți în fața unui potențial partener de afaceri. Așa cum nu este recomandat ca adresele de email ale unei afaceri să fie de la Yahoo Mail sau Gmail, la fel de important este și numele domeniului. Până la urmă adresa ta de email este parte a cărții tale de vizită. [email protected] sau [email protected]? Care dintre ele că imprimă un grad mai mare de încredere? Case ieftine poate rezona cu o parte a audienței tale, dar nu îți face prea multă publicitate atunci când vine vorba despre imagine.

CONCLUZIE

Atunci când alegi numele domeniului trebui să te știi deja clar ce anume îți dorești de la afacerea pe care tocmai ai construit-o. Trebuie să ai în vedere atât obiectivele pe termen scurt, cât și pe termen lung. Doar dacă vei lua în considerare toate aceste aspecte vei reuși să găsești acel nume de domeniu care să funcționeze la fel de bine și azi, dar și peste 10 ani. Achiziționarea unui nume de domeniu pe care să îl schimbi peste 2-3 ani este o mare greșeală pentru că poți pierde foarte mult în termeni de imagine, de SEO.

Redactia

Redactia

RomaniaHUB.ro este o resursă online care ajută la conectarea companiilor cu furnizorii de servicii în care pot avea încredere. Ne dorim să fim o sursă de inspirație pentru industria marketingului digital, dar și un canal de educație pentru celelalte categorii de public interesate de marketing digital, seo, web design, ecommerce.
mood_bad
  • Niciun review
  • Adauga un comentariu

    Alții au citit și...

    Newsletter

    Abonați-vă si primiți e-mailul săptămânal care face citirea știrilor business mai plăcută. Rămâneți informat și distrați-vă, gratuit.

    PS: Abonarea la newsletter este supusă Politicii noastre de confidențialitate și Termenilor și condițiilor.