Plângerea e constantă în aproape orice industrie: tinerii vin cu diplome bune și nu pot funcționa fără instrucțiuni detaliate. Se descurcă la sarcini clar definite, se blochează când trebuie să decidă singuri, cer confirmare înainte de fiecare pas și evită situațiile în care ar putea greși. Explicația nu ține de generație, ci de ce anume antrenează sistemul care îi produce.
Ce arată datele despre viitorii angajați
Testarea internațională PISA măsoară competențele elevilor de 15 ani, adică ale celor care intră pe piața muncii în următorii cinci până la zece ani. La ultima evaluare, România s-a clasat pe penultimul loc din Uniunea Europeană, pe un eșantion de 7.600 de elevi din 260 de școli.
Sub nivelul minim de competență se află 49% dintre elevi la matematică, 44% la științe și 42% la citire. Nivelul minim înseamnă capacitatea de a aplica o cunoștință într-o situație simplă, nefamiliară — nu de a rezolva o problemă complicată. La celălalt capăt, doar 4% ating performanța de vârf la matematică, față de o medie OCDE de 9%, iar la lectură 2%, față de 7%.
Pentru un angajator, cifra relevantă nu e media. E faptul că bazinul de recrutare pentru poziții care cer analiză și decizie autonomă e semnificativ mai mic decât sugerează numărul de absolvenți.
Efortul nu e problema
O analiză a Salvați Copiii arată că elevii dedică școlii și temelor aproximativ zece ore pe zi, se culcă târziu și nu au timp de relaxare. Timpul investit e considerabil. Rezultatul măsurabil, nu.
Diferența vine din ce anume se exersează în acele zece ore. Sarcinile școlare sunt previzibile prin construcție: se știe ce se cere, cum se evaluează, când e termenul și cine decide dacă e corect. Un tânăr antrenat exclusiv în aceste condiții a exersat execuția, nu decizia. La primul job, niciuna dintre cele patru condiții nu mai e garantată.
Potențialul există, dar nu se transformă în rezultat
Un capitol al testării măsoară gândirea creativă, adică abilitatea de a genera și evalua idei în situații nefamiliare. Aici elevii români obțin rezultate sensibil mai bune — 58% ating nivelul de bază, iar 14% performanță de top. E singura zonă în care nu apar în coada clasamentului.
Corelația cu celelalte domenii e însă slabă: doar aproximativ 20% dintre cei cu performanță de top la gândire creativă obțin performanță de top și la matematică, iar 11% și la lectură. Capacitatea de a gândi există. Nu se traduce în rezultate măsurabile, pentru că sistemul nu o evaluează și nu o antrenează.
Ce încearcă sistemul și ce nu acoperă
Ministerul Educației a lansat proiectul MIAF, prin care peste 12.650 de elevi din 176 de școli intră în programe de alfabetizare funcțională, pe zonele de lectură, matematică, științe, competențe digitale și civice.
Programul vizează recuperarea competențelor academice de bază. Nu atinge zona care produce, de fapt, problema semnalată de angajatori: capacitatea de a lua o decizie fără îndrumare, de a gestiona un eșec, de a comunica într-un grup de egali și de a-și organiza singur munca. Sunt competențe care nu apar în nicio programă și nu se măsoară în nicio testare.
Ce înseamnă pentru companii
Practic, o companie care angajează tineri are două opțiuni. Prima e să acopere ea aceste lipsuri, prin programe de onboarding lungi, mentorat și toleranță la o perioadă de neproductivitate. A doua e să restrângă recrutarea la segmentul mic care vine deja cu aceste competențe formate — segment pentru care concurența e mare și costul, pe măsură.
Ambele sunt costisitoare. Diferența e că prima poate fi bugetată, iar a doua depinde de piață.
Formarea acestor competențe începe însă mult mai devreme decât recrutarea. Cursurile de dezvoltare personală pentru copii și adolescenți sunt construite de organizații care lucrează cu tineri între 10 și 15 ani pe zona de autonomie, comunicare și asumarea deciziilor — adică exact pe abilitățile pe care angajatorii le caută zece ani mai târziu.
Adauga un comentariu