Ia românească între faimă și kitschdoar 5 minute sa citesti articolul

Ie romaneasca stalpul cerului portocaliu 6

Ia românească sau bluza tradițională românească cum apare inevitabil în traduceri, a cunoscut o notorietate internațională incredibilă în ultimii 10 ani. Parte a acestui fenomen se datorează eforturilor unor români plecați, cu dor de România, dar și cu spirit antreprenorial occidental și cunoștințe legate de artă și valoare pură și adevărată. Problema este că atunci când un lucru, de orice fel, ce semnifică și reprezintă arta și chintesența unui popor capătă recunoaștere și faimă internațională devine ținta atacurilor kitschului  de pretutindeni.

Ie romaneasca stalpul cerului portocaliu 4

Nu voi uita niciodată momentul în care am fost la Veneția pentru prima oară și peste tot găseam bijuterii și mici statuete din cristal de Murano. Nu mică mi-a fost mirarea atunci când ajunsă pe o stradă lăturalnică o doamna drăguță, în vârsta, ce vindea la un magazin mi-a spus ca ea vinde Murano autentic. A recunoscut că are puține produse și sunt cam scumpe, dar avea pentru fiecare un certificat de autenticitate ce purta însemnul statului italian, nu unul făcut la imprimanta din spate. M-am gândit la obiectele noaste tradiționale ce se vând mult mai greu decât sticla de Murano. Murano are secole de recunoaștere, noi de sub cortina comunistă am apărut mai târziu și am avut mult de recuperat pentru ca lumea întreagă și, chiar locuitorii țării noastre, să recunoască valoarea produselor pur tradiționale, create de mâna omului.

Ia autentică tradițională este un produs scump, chiar foarte scump. Dar asta nu este pentru că femeia care a realizat-o dorește să se îmbogățească peste noapte. Nu! Persoana care a creat acest obiect de tezaur, pentru că asta putem spune despre adevărata ie, dorește să fie plătită pentru incredibila muncă pe care a depus-o și bijuteria de folclor pe care a produs-o. În plus, nu dorește să livreze un produs ce nu are calitatea pe care și-o dorește ea însăși, ci vrea ca persoana ce va purta acea bluză tradițională românească să o poată afișa ca pe o piesă specială, unică de îmbrăcăminte. Realizarea unei ii durează chiar și trei luni întregi. Ia nu este confecționată din plastic, este făcută din borangic de cele mai multe ori, adică un material fin de mătase. Borangicul este o mătase neprelucrată: gogoșile de la viermii de mătase sunt recoltate, apoi fierte și apoi toarse sau trase în fire. Dar nu crearea materialului durează cel mai mult, pentru că mulți găsesc variante de pânză la fel de fine șu frumoase. Broderia este cea care durează foarte mult. Crearea unei broderii pentru o bluză autentică românească este precum realizarea unui proiect de arhitectură sau a unui tablou. Este necesară o schiță care să aibă un subiect și un scop. Broderia iei românești este recunoscută în lumea artei autentice nu pentru modele colorate sau ciudate, ci pentru unitate modelului în sine, iar unitatea aceasta provine din povestea pe care o creează fiecare. Tradiția iei românești se bazează pe povestea pe care femeile o țeseau pe această bluză. Trei inimi și două flori pe umăr și mâneci nu vor crea niciodată o ie reală. Ia autentică românească este omogenă: ea reprezintă cerul, pământul și apa, iar printre acestea sunt răspândite elemente ale vieții. Compoziția sa este atent stabilită și abia după ce părțile componente ale broderiei au fost stabilite și schițate, abia atunci cea care o brodează se apucă de lucru.

Ie romaneasca stalpul cerului portocaliu 6

Ia din România este caracterizată prin două aspecte importante: încrețul din jurul gâtului și crearea în benzi de motive a broderiilor. Mâneca este împărțită în trei zone: altița, adică zona de broderie ce acoperă umărul, apoi încrețul sau crețișorii, adică partea din mânecă ce este încrețită, după care urmează râurile, acestea fiind cusăturile ce curg în linii șerpuitoare de la altiță către manșeta cămășii. Râurile se regăsesc și pe pieptul aceleiași cămăși. Ceea ce este esențial și deosebește ia românească nu numai de falsuri, dar și de bluzele naționale ale vecinilor României, este existența multiplelor spații albe, ce împart desenul și motivele transcrise pe ie.

Ia autentică nu este făcută în fabrică, ci este cusută de mână, cu acul și ața. Nu o face o mașină în 10 minute, ci o coase mâna unui om ore în șir.  În România există o comunitate extinsă de femei ce cooperează schimbând idei si tehnici și care se chinuie să creeze și să învețe una de la alta meșteșugul iei. Există femei ce se chinuie azi, în lumea hainelor făcute industrial, să coasă broderia complexă a unei ii. De ce? Nu ar fi oare mai ușor să cumperi o ie dintr-un magazin ”de artizanat” sau din așa numitele piețe sau târguri ”tradiționale”? Te bucuri că ia cumpărată este 70 de lei, față de 200 de lei minim cât te-ar costa una autentică cu puțină broderie? O cumperi, o porți chiar, te lauzi cu ea în fața colegelor de la birou, dar când o speli prima oară … atunci vine revelația. Te uiți la etichetă, doar ca să vezi cum e cel mai bine să speli … și vezi că e ”made in China”! Și tu care credeai că este 100% românească, doar ai luat-o de la un țăran de pe marginea drumului ce ducea spre Săliște …

Dar poate nu ăsta e cel mai greu moment din viața ta atunci când vorbim de tradiția românească. Chinezul e obișnuitul falsului. Că tot am vorbit de Veneția mai devreme, există acel om în fața magazinului Burberry, ce vinde ”Burberry original” la prețuri de invidiat. Făcute în China. Dar hai să fim serioși, fiecare dintre noi a cumpărat ceva de pe un site din China.

Adevărata durere apare atunci când te duci la un magazin al unei firme cunoscute și găsești iile românești sub denumirile de ”ie stilizată” sau ”bluză de inspirație balcanică”. Probabil că nu există nicio posibilitate de a restricționa în vreun fel vânzarea copiilor kitsch ce nu au nicio legătură cu ia autentică românească. Există un singur lucru pe care suntem, însă, datori să îl facem ca națiune, și acela să referă la a informa. Cu cât mai mulți oameni vor cunoaște istoria și geneza iei românești, ce înseamnă ea pentru tradiția țării noastre și cum se distinge de alte bluze prin elementele sale originale, cu atât publicul va știi cum să aleagă o ie autentică.

Alina Timofte

Alina Timofte

mood_bad
  • Niciun review
  • Adauga un comentariu

    Alții au citit și...

    Newsletter

    Abonați-vă si primiți e-mailul săptămânal care face citirea știrilor business mai plăcută. Rămâneți informat și distrați-vă, gratuit.

    PS: Abonarea la newsletter este supusă Politicii noastre de confidențialitate și Termenilor și condițiilor.