Este un fapt cunoscut deja că orice este conținut vizual va câștiga în fața celui de tip text. Un text oricât de scurt ar fi necesită un pic de timp pentru a fi citit și înțeles, dar o imagine sau un video au capacitatea de a transmite instantaneu mesajul dorit. Majoritatea oamenilor preferă acele medii de socializare ce le oferă posibilitatea să vadă rapid postările și să se oprească asupra celor ce le atrag atenția.
Instagram este una dintre cele mai populare rețele de socializare exact din motivele expuse mai sus. Scopul său este să se concentreze pe partea vizuală a postărilor, în principal imagini, ceea ce satisface nevoia de curiozitate și informație a publicului, dar și dorința de a le obține foarte rapid. Din acest motiv, Instagram este o platformă foarte eficientă pentru afaceri, iar ceea ce o face extrem de prețioasă este faptul că există modalități gratuite ce pot fi folosite pentru a face afacerea ta cunoscută și chiar extrem de cunoscută. Dar, cum? Iată:
Citește și:
- Folosește-te de puterea hashtag-ului (#)
Hashtag-ul este minunat, în special atunci când știi cum să te bucuri de avantajele sale. Ca regulă principală trebuie să știi că folosirea unor hashtag-uri generale este inutilă pentru că vei intra într-o grămadă imensă. Ceea ce trebuie să faci este să găsești variante de # cât mai restrictive legate de produsele tale (spre exemplu, în loc de #accesoriipăr, alege #agrafecurcubeu).
Încearcă să nu utilizezi mai mult de 10 hashtag-uri pentru o postare, cu cât vei adăuga mai multe, cu atât vei produce confuzie și poate exact cel pe care îl vrei evidențiat nu se mai vedea.
- Folosește Stories și IGTV
Stories este una dintre cele mai bune metode de promovare pe care ți le oferă Instagram. Cel mai mare avantaj al lor este că ele apar la începutul paginii utilizatorilor. Dacă cineva te urmărește pe Instagram, Story-ul creat de tine va apărea pe „peretele” acestuia și va rămâne acolo pentru următoarele 24 de ore. Acest tip de conținut specific lasă loc unor modalități amuzante și antrenante de a angaja urmăritorii. Poți crea transmisii live, materiale video, poți folosi efecte de tip Boomerang sau să tag-uiești diverse persoane.
O alternativă la Stories o reprezintă IGTV. Aceasta te ajută să postezi materiale video dar care pot fi mult mai lungi decât cele din Stories: pot avea până la 60 de minute.
- Creează o comunitate
Rețelele de socializare au ca scop exact ceea ce le sugerează numele, să ofere posibilitatea socializării. Așa că scopul tău este să creezi o comunitate în jurul brand-ului tău. Nu trebuie să țintești către milioane de urmăritori, ci mai degrabă spre crearea unui nucleu puternic care să aibă încredere în tine și să te susțină. Vei putea obține acest rezultat dacă te vei limita la a te adresa unui număr mic de potențiali clienți. Nu trebuie să te adresezi tuturor oamenilor din lume, ci doar acelora ce ar putea să îți devină clienți. Descoperă profilul clientelei tale și folosește Instagram pentru a te adresa direct acestora. Fi activ, răspunde la comentarii și fă-te auzit.
- Lucrează cu formatorii de opinie (influencer-ii)
Majoritatea clienților din categoria de vârstă 16 – 25 de ani se bazează foarte mult pe recomandările și alegerile formatorilor de opinie. Instagram este una dintre platformele preferate de influenceri, așa că dacă poți să beneficiezi cumva de sprijinul unora dintre ei vei avea numai de câștigat. Pentru a primi girul unei asemenea persoane ce activează în domeniul tău trebuie să fi proactiv. Contactează-i pe respectivii și trimite-le în mod constant diverse produse pentru testare. Oferă-le gratuit acces la acest tip de resurse, discută cu ei și găsește modalități de a vă ajuta reciproc.
- Fii activ: postează, răspunde, empatizează
Atunci când vine vorba de rețelele de socializare este foarte important să fi activ, în mod constant. Creează un plan de postare și stabilește o regulă cu care obișnuiește-ți urmăritorii. Decide spre exemplu să postezi de trei ori pe săptămână și respectă acest ritm.
Nu neglija să răspunzi tuturor celor care comentează la postările tale. Chiar dacă nu ai ceva concret cu care să răspunzi acordă măcar un like comentariului respectiv pentru a se vedea că te interesează, că ai citit.
Uită-te un pic la pofilele celor ce te urmăresc, observă care sunt interesele acestora și ce anume îi face să se emoționeze și să participe la discuție. Vei observa că o mare parte dintre aceștia vor avea puncte de interes comune. Implică-te în acele activități sociale sau umanitare pe cât posibil și astfel demonstrează-le celor ce te urmăresc că în spatele firmei, a brand-ului există umanitate, empatie.
- Promovează-ți produsele sau serviciile în mod inedit
Pentru că Instagram este o platformă exclusiv vizuală va trebui să găsești metode a te distanța de conținutul comun. Cea mai simplă modalitate de a realiza acest lucru este să creezi o imagine globală a ta, unitară. Găsește-ți povestea, povestea companiei sau a brandului și creează, postează imagini sau video în jurul acesteia sau pentru a o construi.
Dacă inspirația sau imaginația ta în domeniu nu sunt foarte productive în această direcție, poți oricând să angajezi pe cineva care să se ocupe în mod special de conținutul vizual de pe Instagram. O altă modalitate de a crea conținut inedit este să dai această temă chiar utilizatorilor. Oferă un premiu, fie în produse sau servicii proprii, fie în expunere și recunoaștere legată de imaginea sau imaginile câștigătoare.
- Optimizează-ți profilul
Am ales să mă refer la acest punct în ultimă instanță pentru că este poate cel mai logic dintre toate cele de mai sus. Totuși sunt unii care neglijează acest aspect gândindu-se că alte elemente ale prezenței lor pe Instagram sunt mai importante. Profilul tău trebuie să fie 100% complet. Va trebui să incluzi o poză de profil, dar care să fie pe cât posibil fie logo companiei tale, fie o imagine reprezentativă pentru aceasta. Numele ales va trebui să coincidă cu numele companiei sau a brand-ului tău. Fără să adaugi adresa site-ului tău, profilul tău va fi lipsit de sare și piper. Partea de bio poate include fie o descriere a afacerii tale, fie sloganul tău, fie o combinație între acestea care să antreneze potențialii clienți.
Concluzie
Instagram este unul dintre acele instrumente speciale pe care le poți folosi pentru a-ți promova serviciile și ați promova afacerea fără să cheltui averi. De fapt, toate sugestiile de mai sus sunt 100% gratuite, singura cheltuială pe care o vei face este timpul tău. Mai ales atunci când te adresezi unui public țintă ce folosește rețelele de socializare, în special Instagram, acesta este cea mai ușoară metodă de a te face cunoscut.
Adauga un comentariu