Clubhouse și rivalii săi. Cine este ultimul sosit?doar 6 minute sa citesti articolul

clubhouse

Atunci când am auzit prima oară de Clubhouse am avut senzația temporară că am îmbătrânit. De ce? Cei care vorbeau despre această rețea de socializare o făceau ca și cum Clubhouse era în mediul online de ani buni de zile, era total special și eu nu auzisem de el.

Nu auzisem de el pentru că această platformă are doar 10 lunițe (sic) și părea specială pentru că niște oameni extrem de inteligenți din marketing au făcut accesul la această rețea de socializare posibil doar pe bază de invitație.

Ce este Clubhouse și care sunt concurenții săi apăruți efectiv „peste noapte” ce își doresc să îl detroneze? Acestea sunt subiectele despre care vreau să vă povestesc în cele ce urmează. 

clubhouse

Ce este Clubhouse și de ce toată lumea vorbește despre el

În aprilie 2020 când marea majoritatea locuitorilor acestei planete se spălau pe mâini de 500 de ori pe zi, spălau cu clor hârtia igienică si se întrebau de ce au fost tocmai ei blestemați să trăiască asemenea timpuri, aplicația Clubhouse era lansată. Pentru 90% din planetă 2020 a fost cel mai prost an, dar pentru Alpha Exploration, compania ce a lansat Clubhouse a fost cel mai bun an din viața lor. Clubhouse a avut două premise câștigătoare: a acoperit un segment neexplorat în domeniul social media și a venit exact la țanc, când singura distracție și posibilitate de interacțiune umană erau rețelele de socializare.

Ce este totuși Clubhouse? Este o platformă social media destinată conținutului exclusiv audio. Cei trecuți de o anumită primăvară (?) îți pot aminti cu siguranță povestea cuplajului: dacă ridicai telefonul când vorbea cuplajul aveai parte de un mare spectacol audio. Puteai auzi ce vorbesc doi oameni necunoscuți, era ca și cum ai fi gras cu urechea la o conversație total privată, mai ales că cei de la capul celălalt al firului auzea un sunet specific asociat cu ridicarea receptorului de către tine. Cam așa funcționează și Clubhouse: diverse persoane partajează conversațiile lor cu altele, în mod voit, ca atunci când partajezi conținut video pe YouTube sau poze pe Instagram.

Clubhouse are mai multe elemente ce îl detașează de produsele specifice rețelelor de socializare. Faptul că este partajare exclusiv audio nu este unul dintre ele, deși nu exista o asemenea aplicație care să fie exclusiv dedicată acestui segment. Clubhouse este destinat exclusiv doar pentru două categorii de populație:

  • Cei care dețin un iPhone – adică cei care au un standard foarte ridicat de calitate, dar, totodată dețin și un buget generos
  • Cei care au primit invitație – mai mult decât atât, la începutul existenței aplicației a fost creată o listă de așteptare pentru viitori membrii.

Ambele condiții creează o exclusivitate pe care, ați ghicit, toată lumea și-o dorește. Mai mult, vedetele precum Ashton Kutcher, Drake, nu au nevoie de invitație, ci sunt automat acceptate. Un alt element extrem de important pentru strategia de marketing a Clubhouse este faptul că au colecție impresionantă de utilizatori ce fac parte din elita inovatorilor, a celor ce conduc lumea și a căror părere contează. În această elită intră persoane precum Elon Musk, Mark Zuckerberg, Bill Gates, etc. 

Care sunt companiile ce au lansat sau pregătesc aplicații rivale?

Așa cum era de așteptat foarte mulți alți creatori de aplicații cu conținut social și-au propus să integreze o funcție audio în meniul propriu. Mai mult se zvonește în lumea tech că este foarte posibil ca faima Clubhouse și chiar aplicația în sine să fie cumpărată de unul dintre coloșii social media sau pur și simplu desființată de integrarea modului audio în rețelele sociale extrem de folosite. 

Facebook

Probabil că trebuie să fi printre creatorii și proprietarii uneia dintre cele mai de succes rețele de socializare pentru a avea curajul, ca să nu îi spunem tupeul, să creezi o discuție audio chiar pe Clubhouse în care să vorbești despre clonarea aplicației Clubhouse pentru a o integra în Facebook. Aici, da, vorbeam chiar despre Mark Zuckerberg.

Totuși un inginer de sistem ce lucrează la Facebook a dat deja publicității o serie de mockup-uri ce prezintă cum va arăta clona Facebook pentru această nouă funcționalitate: vei avea posibilitatea să creezi conversații sau camera private de discuție, să faci transmisie live, etc.

Twitter

La finalul anului trecut Twitter a lansat deja varianta test a noii funcționalități similare aplicației Clubhouse și care se numește Twitter Spaces. Inițial testarea s-a făcut doar pentru utilizatorii de iOS și pentru un număr limitat, apoi numărul de invitații s-a mărit și din aprilie utilizatorii ce folosesc Android vor putea și ei participa.

Există câteva diferențe între Clubhouse și Twitter Spaces:

  • Pe Spaces numărul maxim de oratori este de 11, toate Spaces sunt publice, iar numărul de persoane permis în cadrul unui Space este nelimitat
  • În Clubhouse sunt permiși 12 oratori care să vorbească în același timp, statutul unei camere de conversație este stabilit de creatorul său între public și privat, iar numărul maxim de utilizatori permiși per cameră de discuție este de 8000 de utilizatori 

Slack

Anul trecut, Slack a început să experimenteze o nouă funcționalitate care copia felul în care echipele și grupurile de colegi „bârfeau” pe holurile companiei. Până la urmă s-a dovedit că este necesar să copiezi interacțiunea reală, umană în cele mai mici amănunte ale sale pentru ca societatea să poată funcționa măcar un pic la fel ca înainte de 2020. Și cine altcineva, dacă nu Slack, trebuia să facă acest pas, căci până la urmă ei sunt printre primii dezvoltatori de instrumente pentru comunicarea cu echipa la diverse niveluri.

Ulterior CEO-ul companiei, Stewart Butterfield a recunoscut că principala lor sursă de inspirație pentru noua funcționalitate a fost Clubhouse. Dar a făcut-o într-un mod extrem de decent, spunând că, până la urmă marile idei trebuie să fie copiate pentru a se putea dezvolta și mai mult. 

Spotify

Spotify a cumpărat de curând Betty Labs, compania care a creat cea mai cunoscută aplicație socială audio destinată sportului, adică cu precădere comentariilor sportive. Această aplicație este denumită sugestiv Locker Room, ce face aluzie la locul unde sunt auzite cele mai multe bârfe în sport, vestiarul.

Spotify plănuiește să facă un rebranding pentru Locker Room și să îl extindă pentru a include transmisii live din alte categorii precum muzică și spectacole sau discuții „private” între celebrități. Spotify a investit foarte mulți bani pentru a avea exclusivitate pentru anumite podcast-uri
(vezi Joe Rogan). Dar compania recunoaște că există o cerere foarte mare pentru conținutul live și acesta este motivul pentru care au achiziționat Locker Room. 

Discord

La sfârșitul lui martie, Discord, numărul unu în discuțiile live pe teme de gaming, a introdus o nouă funcționalitate: utilizatorii pot crea și conduce discuții live în grupuri. Acest serviciu se numește Stage Channels și permite utilizatorilor să creeze grupuri de discuție excl7iv audio, spre deosebire de cele video deja existente. La fel ca și în cazul lui Clubhouse, aplicația permite celui ce a creat camera de discuție să decidă cine are cuvântul, dar și să adauge, șteargă sau elimine oratori ce nu sunt agreați de comunitatea respectivă. 

Ultimul venit? LinkedIn

Ei bine, cred că era de așteptat: la sfârșitul lunii martie a cestui an, LinkedIn a anunțat și el că se alătură listei de rivali ai lui Clubhouse.

Toate comunicatele de presă ce anunță această nouă ramură de dezvoltare a LinkedIn se concentrează foarte mult pe faptul că cel ce va crea camera audio de discuție se va diferenția de utilizatorii celorlalte rețele sociale prin profilul său profesional. Dar această abordare este oarecum greșită. Motivul pentru care fac această afirmație este, cred eu, destul de clar: LinkedIn este rețeaua de socializare a profesioniștilor, este locul în care directorul de la Raiffeisen poate vorbi cu cel de la ING.  Nu este ca și cum soacra mea face un grup ca să vorbească cu mine, cu soțul meu și cu cuscrii. LinkedIn este o categorie aparte a rețelelor de socializare și elementul său distinctiv este profesionalismul și faptul că este în cele din urmă o comunitate a celor ce împart aceeași meserie sau specializare.

Drept urmare, un modul care să aducă funcționalitățile Clubhouse pe LinkedIn se va baza pe comunitatea profesională din jurul fiecărui profil.

CONCLUZIE

Aș vrea să închei concluzionând că este foarte posibil ca aplicația Clubhouse să aibă viață scurtă, dar moștenirea sa va fi dusă mai departe de aplicații din același domeniu. Vă veți întreba probabil cum de o aplicație cu conținut exclusiv audio a putut să devină atât de importantă. Nu este nevoie să o faceți pentru că probabil marea majoritate dintre voi a participat la nenumărate ședințe și întâlniri Zoom în anul ce a trecut. Câți dintre voi a avut camera pornită?

Redactia

Redactia

RomaniaHUB.ro este o resursă online care ajută la conectarea companiilor cu furnizorii de servicii în care pot avea încredere. Ne dorim să fim o sursă de inspirație pentru industria marketingului digital, dar și un canal de educație pentru celelalte categorii de public interesate de marketing digital, seo, web design, ecommerce.
mood_bad
  • Niciun review
  • Adauga un comentariu

    Newsletter

    Abonați-vă si primiți e-mailul săptămânal care face citirea știrilor business mai plăcută. Rămâneți informat și distrați-vă, gratuit.

    PS: Abonarea la newsletter este supusă Politicii noastre de confidențialitate și Termenilor și condițiilor.