Spații coworking: Mindspace deschide șapte noi locații în EMEA și SUAdoar 3 minute sa citesti articolul

mindspace spatii birouri emea sua

Mindspace, un operator global de spații de lucru flexibile de tip boutique, a încheiat contracte pentru șapte noi locații în EMEA și SUA, începând cu luna iulie a acestui an. După aceste noi contracte, numărul spațiilor la nivel global trece de 40, în 20 de orașe și 7 țări.

Printre clienții Mindspace se numără companii recunoscute la nivel global, întreprinderi și IMM-uri, care activează în 40 de locații, 20 de orașe și 7 țări din Europa și SUA. Mindspace găzduiește corporații și companii mari precum Samsung, Microsoft, Techstars accelerator, Barclays Bank, Taboola, GoPro, Playtika și Klarna.

Noile locații care vor intra în rețeaua de spații de coworking a Mindspace sunt în Miami, New York, Berlin, Düsseldorf, Varșovia și Israel, toate fiind programate pentru deschidere în 2023.

Cu aceste noi locații, portofoliul internațional al Mindspace se extinde la peste 3,900 de birouri și la un spațiu de peste 26,000 metri pătrați. În luna august a acestui an, Mindspace a semnat un acord pentru prima locație din Miami a companiei, care oferă peste 400 de birouri pe o suprafață de aproximativ 2,780 metri pătrați, în The Gateway – clădire de birouri clasa A, localizată între Wynwood și centrul orașului Miami.

Expansiunea în Statele Unite a continuat în septembrie, cu o nouă locație de 3,474 metri pătrați în Brooklyn, New York – prima locație Mindspace din oraș. A cincea locație a companiei din Statele Unite, spațiul localizat în cartierul Williamsburg, este programat pentru deschidere în primăvara anului 2023 și va pune la dispoziția membrilor peste 400 de birouri.

Mindspace spatii de birouri si coworking

În Germania, cea mai mare piață a Mindspace la nivel global, compania va converti un fost magazin universal din centrul Berlinului pentru cea de-a șasea locație din capitală. Mindspace Münzstraße se întinde pe cinci etaje și aproape 4,100 metri pătrați, oferind peste 700 de birouri.

Conform unui raport creat de Colliers, Mindspace a anunțat mai multe locații noi în Berlin decât orice alt operator de spații flexibile de la începutul pandemiei de Covid.

De asemenea, în iulie, a fost anunțată și prima locație din Düsseldorf. Din februarie 2023, peste 4,080 metri pătrați și mai mult de 600 de birouri vor fi disponibile în importantul oraș german. Mindspace a încheiat contracte pentru patru noi locații în Germania numai de la începutul acestui an – astfel, numărul total de locații din țară se ridică la 12.

Operatorul de spații flexibile pregătește și cea de-a doua locație din Varșovia, Polonia – cu mai mult de 600 de birouri într-un spațiu de aproximativ 4,400 metri pătrați. Noua locație va fi deschisă în moderna clădire de birouri Skyliner, una dintre cele mai înalte șapte clădiri din țară, care utilizează numai surse de energie regenerabilă.

De asemenea, Mindspace a semnat acorduri și pentru două noi locații în Israel, una în Haifa, în nordul țării, și una într-o zonă suburbană din Tel Aviv. Acesta va fi cel de-al doilea spațiu într-o zonă suburbană al companiei, după deschiderea de anul trecut a Mindspace Yakum Greenwork.

”Piața globală de spații flexibile și-a revenit într-un ritm impresionant în ultimii doi ani și nu dă semne de încetinire, pe măsură ce tot mai mulți proprietari de afaceri și antreprenori descoperă beneficiile flexibilității. Deși operăm la nivel global, avem o înțelegere profundă a fiecăreia dintre cele șapte piețe unde suntem prezenți și cred că acesta este unul dintre factorii cheie în creșterea noastră. Suntem sensibili la nevoile, cultura și tendințele fiecărei locații și facem ajustări pentru a ne asigura că oferim o ofertă adaptată pieței locale. Mindspace oferă, de asemenea, o experiență premium, care este din ce în ce mai solicitată pe măsură ce tot mai mulți clienți caută oferte de calitate superioară”, spune Dan Zakai, CEO & Co-Fondator Mindspace.

Sondajul Remote Work & Compensation Pulse a constatat că 63% dintre companiile cu o creștere rapidă folosesc un model de lucru hibrid, în timp ce 83% dintre angajați preferă să lucreze hibrid.

Se estimează că piața globală de spații flexibile va depăși 199,12 miliarde dolari până în 2030, de la 37,54 miliarde dolari în 2020. Spațiile flexibile și programul hibrid merg mână în mână, iar Mindspace este liberul în ofertele de tip boutique care se dovedesc atât de populare în întreaga lume.


Citiți articolul original pe start-up.ro

Declinarea răspunderii! romaniahub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (start-up.ro) Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.
Redactia

Redactia

RomaniaHUB.ro este o resursă online care ajută la conectarea companiilor cu furnizorii de servicii în care pot avea încredere. Ne dorim să fim o sursă de inspirație pentru industria marketingului digital, dar și un canal de educație pentru celelalte categorii de public interesate de marketing digital, seo, web design, ecommerce.
mood_bad
  • Niciun review
  • Adauga un comentariu

    Alții au citit și...

    Newsletter

    Abonați-vă si primiți e-mailul săptămânal care face citirea știrilor business mai plăcută. Rămâneți informat și distrați-vă, gratuit.

    PS: Abonarea la newsletter este supusă Politicii noastre de confidențialitate și Termenilor și condițiilor.