Din primăvară până în vară anul acesta a trebuit să stăm în casă datorită pandemiei ce a marcat întreaga planeta. Pentru că nu avem curte, iar afară am putut ieși abia undeva prin mai a trebuit să petrecem o grămadă de timp în casă și să găsim diverse metode să ne amuzăm. Fata noastră a început să se uite pe YouTube la diverse clipuri postate legate de pisici. Așa am ajuns să cumpărăm o pisică și cam tot ce am avea nevoie pentru ea privind clipuri pe YouTube despre pisicile altora și produsele pe care le cumpără pentru ele.
Ce legătură are povestea mea de mai sus cu un articol legat de influenceri? Clipurile la care ne-am uitat fascinați cu toții și care ne-au INFLUENȚAT decizia de a cumpăra pisica și obiectele pentru ea aparțineau unor persoane care aveau peste 3 milioane de abonați. Adică erau de fapt influenceri.
Care este definiția termenului „influencer”
Un influencer este un formator de opinie, adică o persoană care are competența, cunoștințele, pregătirea și/sau experiența pentru a putea influența prin acțiunile sale în societate gesturile și obiceiurile celor ce îi urmăresc activitatea.
Ce înseamnă să fii influencer?
Majoritatea celor ce intră în categoria de influencer-i activează pe rețelele de socializare, acestea fiind de fapt și cele mai propice medii pentru ca aceste persoane să reușească să creeze un „club”, o rețea de fani sau urmăritori.
Un influencer este capabil să creeze un număr incredibil de vânzări pentru un produs sau serviciu pe care se hotărăște să îl sprijine. De aici a apărut și ideea eronată că aceștia sunt doar un instrument pentru a crea vânzări și nimic mai mult. Aceasta este fals. Un influencer care ia în serios meseria pe care o are nu poate fi păcălit sau atras în a sprijini diverse produse în care nu crede sau și mai rău despre care știe că nu aduc beneficii sau ceea ce se spune că ar face. Un influencer va accepta poate produsul tău, dar pentru a putea să îl promoveze îl va încerca și îl va întoarce pe toate fețele, ba mai mult, s-ar putea să facă acest lucru în fața camerei. Drept urmare, nu trebuie să confunzi un influencer cu un profitor care va face orice pentru a primi o sumă de bani sau anumite beneficii.
Un influencer nu are o slujbă ușoară, deși probabil că celor care îi privesc și îi admiră li se pare extrem de șic și de poveste. Pentru a reuși să îți păstreze poziția de influencer acesta trebuie să posteze conținut extrem de des, trebuie să prelucreze și să gândească materialele publicate, și de cele mai multe ori chiar să împărtășească o bucățică din emoțiile sale pentru a crea o legătură cu cei ce îl urmăresc.
Câte tipuri de influenceri sunt și care sunt acestea
Există mai multe criterii după care se pot împărții influencer-ii pe tipuri. Poți să vorbești despre împărțirea acestora în funcție de numărul de urmăritori sau în funcție de nișa în care activează. De ce le-am grupat pe acestea două? Pentru că dacă vorbești despre tehnici de machiaj versus unelte specifice pescuitului la copcă, acel influencer care va avea 10.000 de urmăritori pentru pescuitul la copcă va fi aproape egal cu cel care 2 milioane de urmăritori pentru tehnici de machiaj.
Apoi putem discuta despre o împărțire a influencer-iilor în funcție de tipul de conținut prin intermediul căruia influențează: bloggeri – cei ce postează articole pe blogul lor, youtuber-i – cei ce postează clipuri pe YouTube, influencer-ii de social media – aceia care postează conținut divers pe rețelele de socializare, etc.
Mai există un criteriu prin care se pot diferenția influencer-ii iar acela este, nivelul de influență pe care îl pot genera. Aici avem celebritățile, care evident au un mare avantaj pentru că sunt oricum cunoscute datorită altor realizări din viața lor. Apoi avem liderii de opinie sau gândire, adică cei care formează părerile și curentele importante în societate, care se implică în proiecte sociale și politice. În această categorie de lideri sunt incluși jurnaliștii, consilierii, experții și personalul academic.
Cum să lucrezi cu un influencer
Așa cum reiese din cele de mai sus dacă reușești să atragi de partea ta un influencer vei putea să beneficiezi de o rețea incredibil de prețioasă de potențiali clienți.
Pentru aceasta va trebui să descoperi care sunt influencer-ii din domeniul tău. Așa că fii tot timpul la curent cu ceea ce este important în domeniul în care funcționezi, creează conturi pe rețelele de socializare relevante în domeniul tău și fi la curent cu discuția purtată. Așa vei putea să descoperi care este cea mai puternică voce, iar aceasta te poate ajuta să promovezi produsele sau brand-ul propriu.
Va trebui să alegi acel influencer care pare să fie cel mai aproape de valorile tale și abia apoi să i te adresezi. Este important să știi cum să abordezi persoana respectivă. Iar pentru a știi exact cum să o faci va trebui să studiezi în mod clar postările acesteia, profilul pe care îl are pentru a putea apela exact la acele trăsături ce vă pot apropia.
Indiferent cât de mult crede un influencer în produsul sau serviciul tău nu trebuie să uiți că totuși aceasta este meseria lor, drept urmare trebuie să fie cumva remunerată: bani, servicii, reduceri, etc, dar trebui să existe un avantaj pentru aceștia.
Lucrează alături de un influencer, nu în locul lui. NU trebuie să uiți că aceste persoane au deja un club al lor personal, ceea ce înseamnă că ceva, dacă nu tot din ce au făcut până acum, au făcut bine cu adevărat. Nu te încăpățâna să îți impui ideile. Dă-le acestora câteva linii importante pentru tine, spre exemplu 2,3 caracteristici importante pentru produsul tău, apoi lasă-i pe ei să își pună în valoare creativitatea. Pe lângă faptul că le vei da spațiu și le vei valida cumva personalitatea vei putea benefici și de întreaga lor experiență în domeniu dacă îi vei lăsa să creeze independent.
CONCLUZIE
Termenul de influencer a căpătat în ultima vreme o aură specială ce pare să se așeze în panoplia vedetelor. Mai mult, probabil că orbiți de ideea aceasta de faimă „obținută peste noapte” foarte mulți s-au îndreptat spre ideea de a deveni influencer. Doar că în realitatea a fi influencer este o meserie grea ce nu îți mai permite timp liber sau intimitate. A fi influencer înseamnă să fi în mod constant activ, chiar și atunci când nu vrei să vorbești cu nimeni va trebui să o faci. Mai mult, un influencer trebuie să învețe de cele mia multe ori chestiuni tehnice, de prelucrare, SEO, etc. De aceea, atunci când decizi să lucrezi cu un influencer important în nișa ta ia în considerare toate eforturile pe care le depune acesta și apoi adresează-i o propunere. Așa vei putea câștiga în fața multor altora care consideră că a fi influencer este „o fiță”.
Adauga un comentariu