7 alternative SEO-friendly pentru a înlocui WordPressdoar 4 minute sa citesti articolul

inlocuit wordpress

WordPress și-a câștigat de-a lungul timpului prestigiul de-a fi unul dintre cele mai cunoscute și utilizate sisteme de management ale conținutului (CMS), oferind posibilitatea utilizatorilor să creeze, să gestioneze și să modifice conținutul de pe un site web fără a fi nevoie de cunoștințe tehnice specializate. Fără un sistem de gestionare al conținutului, ar trebui să scrieți un fișier HTML static și să îl încărcați pe serverul dumneavoastră. Cu un CMS precum WordPress, puteți doar să vă scrieți conținutul într-o interfață care seamănă puțin cu Microsoft Word. Rezultatul final este că WordPress face construirea unui site web accesibil oricui – chiar și persoanelor care nu sunt dezvoltatori web, având o arie largă de întrebuințări precum site-uri pentru business-ul dumneavoastră, blog-uri, magazine online, site-uri de membru, portofoliu, forum-uri, etc. Așadar, WordPress este utilizat de persoane fizice, companii mari și toți cei din jur ce doresc să-și creeze o imagine online!

Alte alternative SEO-friendly pentru WordPress

Chiar dacă WordPress alimentează aproape jumătate din site-urile web din lume, de la mici bloguri personale la site-urile complexe ale marilor corporații, acesta nu este singurul CMS ce oferă servicii de calitate. Există un număr mare de CMS care oferă servicii asemănătoare platformei WordPress. Toate vin cu numeroase programe de completare pentru funcționalități specializate și toate pot fi personalizate pentru a se potrivi nevoilor utilizatorilor individuali. Iată 7 alternative SEO-friendly pentru WordPress:

Joomla

Lansat in 2004, Joomla este aproape la fel ca WordPress, acesta fiind al doilea cel mai popular și utilizat sistem de management al conținutului. Deși Joomla nu este la fel de prietenos din punct de vedere al începătorilor, el poate fi destul de flexibil din multe aspecte. Joomla este multilingual având la dispoziție 75 de limbi. Evident, pentru cei care nu înțeleg limba engleză, este o caracteristică folositoare. De asemenea, asta înseamnă că nu este nevoie să utilizați plugin-uri sau extensii pentru a adăuga mai multe limbi pe site-ul dumneavoastră.

Avantaje ale folosirii Joomla ar fi – actualizări frecvente (Joomla aduce constant actualizări sub formă de noi funcții și setări. Cu fiecare nouă actualizare, acesta funcționează mai ușor). Securitatea este un factor esențial de luat în considerare atunci când creați un site web iar Joomla vă oferă autentificare cu doi factori pentru a evita șansele de hacking.

Per total, un site construit cu Joomla poate evolua în orice doriți, dar procesul de învățare și deprindere a sistemului este unul mai lent pentru utilizatorii fără experiență.

Drupal

Când vine vorba de organizarea unor cantități mari de date și conținut, mulți consideră că Drupal este o soluție mai flexibilă și mai eficientă. Drupal oferă taxonomii, blocuri, vizualizări și tipuri de conținut, permițându-vă să creați, să organizați și să prezentați date în mod diferit. Permisiunile utilizatorului și rolurile utilizatorului sunt mai avansate, oferind acces controlat la conținut.

Așadar, Drupal vă oferă puterea de a crea un site avansat, foarte personalizat, dar după o perioadă de învățare. Drupal este probabil o alegere mai bună dacă sunteți un dezvoltator web profesional cu experiență moderată, care se simte confortabil să lucreze cu linia de comandă. După cum am menționat, datorită flexibilității și extensibilității sale, Drupal nu se limitează doar la o singură întrebuințare. Drupal este un sistem foarte puternic care asigură optimizarea site-ului de căutare cu modulele sale. Ne oferă posibilitatea de a controla toate elementele paginilor web cu ajutorul instrumentelor de automatizare deja instalate pentru SEO.

Shopify

Shopify este o platformă de comerț electronic SEO-friendly pe care o puteți folosi pentru a vă construi magazinul atât online, cât și offline. Bloggerii folosesc WordPress. Proprietarii de magazine folosesc Shopify. Shopify vă permite să vindeți atât online cu propriul site web, cât și/sau personal cu Shopify POS. Acest constructor de site-uri de comerț electronic are funcții pentru toată lumea, de la începători la experți în e-commerce. Dacă doriți să vă deschideți un magazin online, atunci Shopify poate să fie o alegere potrivită.

Adobe Megento

Adobe Megento este asemănător cu Shopify, însă setările de gestionare ale Magento în versiunea gratuită sunt mult mai avansate decât în Shopify și vă oferă mai multă flexibilitate pentru a vă configura și magazinul. Oferta Magento de șabloane gratuite este mai mare, dar magazinele Shopify au de obicei modele mai atrăgătoare. Totodată, opțiunile SEO ale Magento sunt similare cu cele ale Shopify – cu excepția cazului în care aveți un bun programator web sau expert SEO.

PrestaShop

PrestaShop este o altă platformă de creare a unui magazin online. PrestaShop folosește o platformă open source care vă va permite să descărcați, să instalați și să vă configurați gratuit magazinul online. Shopify, în schimb, este un serviciu SaaS pentru care va trebui să plătiți o taxă lunară. Cu PrestaShop nu există limitări privind cantitatea stocului, soluțiile de procesare a plăților, regulile de preț, rolurile de administrator, numărul de magazine, caracteristicile de marketing, etc., fiind 100% scalabil și personalizabil și având cel mai bun SEO din industrie.

Hubspot

HubSpot CMS este un website builder și o platformă de blogging care funcționează perfect cu serviciile de e-mail, marketing, analiză și optimizare a motorului de căutare (SEO) ale HubSpot. HubSpot CMS este o soluție all-in-one pentru nevoile de marketing online. Hubspot include un puternic instrument de recomandări SEO, precum și instrumente SEO pe pagină integrate în blog, pagini de destinație și crearea paginilor site-ului web. De asemenea, veți putea să vă organizați conținutul într-un mod optimizat pentru căutare.

Typo3

Datorită flexibilității sale, TYPO3 este ideal pentru a produce rapid conținut digital într-o gamă largă de formate. Platforma TYPO3 este, de asemenea, un instrument pentru gestionarea site-urilor gigant. Spre deosebire de WordPress, TYPO3 servește în principal pentru crearea site-ului web și a intranetelor. Trăsăturile cheie ale acestei platforme sunt caracteristicile sale de securitate și capacitatea de a construi mai multe site-uri web care pot partaja utilizatori, extensii etc. Avantajele acestui CMS sunt: ușurința utilizării, comunitate mare a utilizatorilor, datorită licenței open source nu se aplică taxe. De asemenea, acest sistem de gestionare a conținutului vă permite să gestionați mai multe site-uri web într-o singură instalare și să partajați utilizatori, extensii și conținut între aceștia.

Picture of Redactia

Redactia

RomaniaHUB.ro este o resursă online care ajută la conectarea companiilor cu furnizorii de servicii în care pot avea încredere. Ne dorim să fim o sursă de inspirație pentru industria marketingului digital, dar și un canal de educație pentru celelalte categorii de public interesate de marketing digital, seo, web design, ecommerce.
mood_bad
  • Niciun comentariu
  • Adauga un comentariu

    Newsletter

    Abonați-vă si primiți e-mailul săptămânal care face citirea știrilor business mai plăcută. Rămâneți informat și distrați-vă, gratuit.

    PS: Abonarea la newsletter este supusă Politicii noastre de confidențialitate și Termenilor și condițiilor.