7 moduri de a genera mai mult trafic pe site folosind aplicații de mesageriedoar 6 minute sa citesti articolul

publicitatea peaplicatiile de mesagerie

De la apariția SMS-ului și până azi variantele de trimitere a mesajelor text nu numai c- s-au diversificat dar au devenit aplicații folosite în timp real, ce oferă variante de comunicare foarte rapidă și cu costuri minime sau chiar inexistente pentru utilizatori.

Indiferent ce aplicație de mesagerie ai ales să folosești de cele mai multe ori aceasta include suport atât pentru SMS, cât și în alte direcții similare. Foarte multe companii, comercianți au văzut în această metodă de comunicare o posibilitate minunată de a comunica direct cu clientul, pentru a oferi promoții, a rezolva probleme și de fapt, în cele din urmă pentru fidelizarea și mărirea traficului pe site.

Cum să faceți să generați mai mult trafic cu ajutorul acestor aplicații de mesagerie, indiferent că se numesc WhatsApp sau Facebook Messenger sau orice altceva? Iată mai jos câteva variante selectate pentru a spori traficul pe site-ul vostru: 

  1. Oferă suport în timp real

Atunci când te afli într-un magazin fizic poți oricând cere informații, poți sa te sfătuiești cu personalul, iar online nu ai această variantă. Este adevărat că găsești sau ar trebui să găsești toate informațiile legate de un anume produs sau serviciu sau răspunsuri la întrebări pe care ți le-ai pune. Totuși există acel factor uman, acea dorință de a vorbi cu cineva ce pare mai ușoară decât a citi câteva pagini de informații.

Astfel că o soluție foarte bună este să integrezi o aplicație de mesagerie pe site-ul unde orice potențial client să poată pune o întrebare și să i se răspundă. Aceasta va funcționa ca un fel de call-center, dar doar că se va baza pe text, pe mesaje și nu pe conversație telefonică. Poți seta chiar un timp de așteptare sau poți alege un interval orar pentru informații sau întrebări, în funcție de cum consideri sau descoperi că este mai bine și productiv pentru compania sau afacerea ta. 

  1. Folosește un bot pentru asistența standard

Diferența între un bot și un serviciu de suport în timp real este evident faptul că bot-ul este setat pentru un set standard de probleme și va întoarce un set de răspunsuri predefinite clare. Asistența virtuală în timp real are în componență factorul uman, adică de cealaltă parte a ecranului există cineva care răspunde problemelor sau întrebărilor.

Totuși, site-urile ce se bucură de un trafic mare și comercializează o gamă largă de produse și/sau servicii pot beneficia enorm prin integrarea unui bot care să ofere răspunsuri rapide la diverse probleme sau întrebări. De multe ori există chestiuni comune cu care foarte mulți potențiali clienți se întâlnesc, iar o astfel de aplicație de mesagerie se poate programa să ofere aceste răspunsuri extrem de rapid și fără intervenția unui factor uman. Clienții existenți sau potențiali vor aprecia foarte mult ajutorul prompt și fără timp de așteptare. 

  1. Creează mesaje clare Call-to-Action

Nu pierde din vedere că scopul oricărei campanii pe care o realizezi, indiferent că este una plătită pe Facebook sau una prin SMS trebuie să aibă ca scop inițierea unei anumite acțiuni din partea celui căruia îi adresezi promoția respectivă. Pentru că aplicațiile de mesagerie au o notă destul de directă de abordare, atunci și tipul de mesaj pe care îl vei folosi pentru a suscita interesul potențialului client trebuie să fie la fel de direct.

Nu trebuie să uiți, așadar, că pentru a obține rezultatul dorit va trebui să incluzi niște mesaje clare, puternice care să îl determine pe destinatar să facă o anumită acțiune (call-to-action). „Descarcă acum!” sau „Fă primul pas acum!” sau „Profită de discount azi!” sunt toate exemple de asemenea CTA (call-to-action). 

  1. Fă sondaje prin intermediul aplicațiilor de mesagerie

Mesajele text sunt o metodă grozavă de a primii feedback de la cei ce îți vizitează site-ul. Faptul că după o anumită acțiune aplicația de mesagerie revine la utilizator cu rugămintea unui feedback îi arată clientului că opinia sa este importantă, iar pentru tine este „aur curat” în termeni de marketing și colectare de date pentru a știi cum anume să creezi campanii viitoare sau să adaptezi anumite pagini ale site-ului.

Poți de asemenea folosi SMS-ul sau WhatsApp pentru a pune diverse întrebări clienților tăi mai vechi sau mai noi. Aceștia pot ignora mesajul tău, dar pentru a te asigura că îl iau în considerare poți oferi diverse stimulente (reduceri, stickere speciale, includerea într-un club select de clienți, etc.). 

  1. Personalizează experiența utilizatorului

Una dintre cele mai eficiente metode de a atrage un client potențial sau existent de partea ta este să îi creezi senzația de apropiere, importantă, iar aceasta se poate realiza doar atunci când comunicarea ta cu acesta este una personalizată.

Ce te-ar face mai degrabă să acționezi în direcția în care își dorește mesajul comerciantului: „Dragă client, Magazinul nostru începe o promoție de primăvară pe data de 30 martie. Vino în magazinele noastre până pe 5 aprilie!” sau „Bună Alexandru! Știm că timpul tău este prețios, dar voiam doar să îți spunem că dacă poți să ne vizitezi în perioada 30 martie – 5 aprilie avem câteva reduceri speciale pentru tine. Ne-am gândit la tine așa că te-am anunțat. Te așteptăm cu mare drag, ca de obicei!”? Mai mult ca sigur cel de-al doilea! Este foarte important să folosești numele clientului tău atunci când i te adresezi mai ales că trimiterea unui mesaj text, indiferent de aplicație este ca și cum l-ai suna pe numărul său de telefon. Apoi un ton cald și prietenos te poate oricând ajuta. Segmentarea bazei de clienți este și ea necesară pentru că îți va oferi anumite direcții de personalizare funcție de clientul căruia te adresezi. 

  1. SMS-ul funcționează, încă

SMS-ul a fost și rămâne un instrument foarte puternic de promovare. Acest lucru este foarte important și datorită faptului că azi trimiterea unui SMS presupune că proprietarul numărului de telefon respectiv și-a dat acordul prealabil pentru a-i fi transmis respectivul mesaj. Astfel, o mică parte din munca ta este deja făcută, dacă putem spune așa pentru că cel căruia te adresezi te cunoaște.

Trimiterea de SMS-uri este una dintre cele mai eficiente metode pentru a crește traficul pe site-ul tău. Dar pentru a putea să creezi acest tip de angajament din partea destinatarului SMS-ului trebuie să creezi o campanie foarte atentă de trimitere a acestora. SMS-urile acelea simple și enervante cu „Nu pierde oferta de 10%” sau „Dă click aici ca să primești 10 lei la următorul produs cumpărat” nu prea mai funcționează. Așa că încearcă să creezi un plan de SMS-uri, nu prea dese pentru a atrage un anumit tip de client targetat. 

  1. Include aplicațiile de mesagerie în site-ul tău

Facebook Messenger oferă utilizatorilor posibilitatea de a integra un model de chat chiar pe site-ul tău. Probabil că ați observat pe multe site-uri asemenea opțiune de comunicare. Există evident și alte variante, dar este bine, mai ales atunci când activitatea companiei se adresează în mod direct clientului să aveți integrat un serviciu de mesagerie chiar pe site-ul vostru.

Nu uitați ca peste tot unde includeți butoanele specifice pentru social media, să menționați și aplicațiile de mesagerie pe care puteți fi găsiți prin aceleași butoane specifice lor.

CONCLUZIE

Datorită răspândirii lor foarte mari și a ușurinței pe care o oferă comunicării între două sau mai multe persoane aplicațiile de mesagerie au devenit adevărate instrumente de conversație în cadrul multor companii, dar și canale de marketing foarte eficiente pentru multe afaceri. Studiază astfel publicul tău țintă și dacă nu ai făcut-o deja începe să te folosești de o asemenea aplicație.

Redactia

Redactia

RomaniaHUB.ro este o resursă online care ajută la conectarea companiilor cu furnizorii de servicii în care pot avea încredere. Ne dorim să fim o sursă de inspirație pentru industria marketingului digital, dar și un canal de educație pentru celelalte categorii de public interesate de marketing digital, seo, web design, ecommerce.
mood_bad
  • Niciun review
  • Adauga un comentariu

    Alții au citit și...

    Newsletter

    Abonați-vă si primiți e-mailul săptămânal care face citirea știrilor business mai plăcută. Rămâneți informat și distrați-vă, gratuit.

    PS: Abonarea la newsletter este supusă Politicii noastre de confidențialitate și Termenilor și condițiilor.