Cuvintele cheie … însăși denumirea acestora îți arată că nu sunt cuvinte oarecare. Cuvântul cheie este menit să demonstreze semantic că acest tip de cuvine au o importanță deosebită, mai exact aceea de a deține „cheia” către site-ul tău. Cuvintele cheie sunt piatra de temelie a SEO, iar primele încercări de optimizare s-au îndreptat în principal înspre acestea.
Azi, găsirea acelor cuvinte cheie ce pot aduce în mod real vizitatori pe pagina ta este o sarcină extrem de dificilă ce necesită o muncă de cercetare destul de amplă. Din fericire există o serie destul de bogată de instrumente create pentru a ajuta specialiștii SEO în cercetările lor legate de cele mai eficiente și productive cuvinte cheie.
Care sunt acele instrumente esențiale folosite de experți pentru a găsi cuvintele cheie necesare unui SEO optim în 2021? Mai jos aveți o listă cu cele mai importante asemenea aplicații.
SEMRush îți arată ce cuvinte cheie folosește concurența ta pentru a se situa pe poziții importante în SERP. Ai nevoie de adresa URL a competitorilor tăi și apoi va trebui să evaluezi secțiunea de căutări organice din statisticile afișate.
O altă funcționalitate a acestui instrument este sugestia de cuvinte cheie în acre vei găsi variații ale cuvintelor cheie sau cuvinte cheie înrudite. Cu ajutorul acestor sugestii vei avea posibilitatea să descoperi acele cuvinte și să micșorezi aria celor cheie prin descoperirea celor de nișă sau long-tail.
Google Search Console
Search Console este un instrument gratuit și care îți poate aduce foarte multe avantaje dacă știi exact cum să-l folosești,. Una dintre cele mai importante funcții ale sale este aceea de Performance Report, unde îți vor fi arătate acele pagini care au un rating bun la căutări. Cu ajutorul acestora poți găsi cuvinte cheie oportune, adică acele cuvinte cheie ce par a fi cele mai importante pentru cei ce vizitează site-ul tău. Paginile cele mai vizitate și mai bine cotate de motoarele de căputare îți arată exact ce interesează utilizatorii.
Instrumentul pentru cercetarea cuvintelor cheie creat de Ahrefs este unul dintre cele mai puternice asemenea accesorii. Atunci când cauți un anumit cuvânt în interfața sa rezultatul întors de instrument este extrem de complex cu date ce includ chiar și dificultatea de a obține o poziție bună în SERP la căutarea pentru respectivul cuvânt. Raportul instrumentului îți va oferi date legate de numărul de click-uri, idei legate de același subiect, numărul de dăți în care respectivul cuvânt nu a dus la accesarea paginii, etc.
Acesta este unul dintre cele mai bune instrumente gratuite pentru cercetarea cuvintelor cheie. Ceea ce îl detașează de celelalte instrumente nu este însă gratuitatea sa. Acest instrument adună la un loc cercetările individuale pe diverse motoare de căutare. Acesta arată care este rata de interes și căutare pentru un anumit cuvânt cheie pe platforme precum Google, YouTube, Wikipedia, Amazon, Bing sau Yahoo. Soovle este un instrument gratuit minunat pentru că reușește să adune la olaltă diverse motoare de căutare și cercetarea aferentă fiecăruia dintre cestea.
Deși în versiunea sa gratuită acest instrument de cercetare nu oferă foarte multe oportunități, varianta sa plătită nu este scumpă și te ajută extrem de mult în munca ta SEO. Acest instrument este foarte bun pentru sugestiile legate de cuvintele cheie long-tail, funcție pe care multe alte aplicații nu o oferă. KWFinder este o variantă de cercetare dedicată exclusiv identificării cuvintelor sau a frazelor cheie.
Serpstat nu este un instrument creat special pentru cuvintele cheie și cercetarea în acest domeniu. Serpstat este destinat optimizării pentru motoarele de căutare și tuturor aspectelor ce sunt antrenate în acest proces. Totuși modulul său destinat identificării cuvintelor cheie potrivite este foarte bine realizat. Una dintre cele mai importante funcții ale acestuia este studiul concurenței și realizarea unor grafice de performanță bazate pe cuvintele cheie ce aduc rezultate clasate pe prima pagină pentru acestea.
Ușor de folosit, acesta este un instrument dedicat pentru cercetarea cuvintelor cheie. Primul său avantaj este faptul că îți oferă foarte multe variante sau rezultate pentru cuvintele cheie introduse, iar acestea sunt chiar relevante. Keyword Tool îți permite și să restrângi foarte mult aria de returnare a rezultatelor în funcție de publicul tău țintă. Poți să alegi țara, moneda, limba, etc pentru care sunt un anumit cuvânt cheie vrei să fie relevant, pentru care ai nevoie de date exacte.
CONCLUZIE
Variantele prezentate mai sus sunt doar acele posibilități testate ce par a fi în topul preferințelor majorității, dar, este clar că dacă tu consideri că un anumit instrument este perfect pentru tine și s-a dovedit a fi eficient în trecut îl poți folosi cu încredere. Pe de altă parte este bine ca de fiecare dată să mai „ai și o a doua opinie”, așa se spune, nu? Alege o opțiune dintre cele de mai sus pentru a verifica încă o dată că acele cuvinte cheie alese sunt cele mai bune pentru ceea ce ai tu nevoie.
Adauga un comentariu