Majoritatea celor care caută azi ceva să cumpere o vor face online. Nu vor cumpăra neapărat online, dar vor căuta cu siguranță produsul sau serviciul respectiv cu ajutorul unui motor de căutare. Fie că vor cumpăra direct, te vor suna sau vor ajunge în magazinul tău poarta lor de intrare spre afacerea ta este acel motor de căutare.
Este evident probabil că toată lumea în ziua de azi indiferent că repară broaște de uși stricate sau vinde iahturi, toate afacerile dețin un site web. Indiferent care este principala ta modalitate de a îți vinde produsul sau serviciul cu siguranță vei avea si un site atașat afacerii tale. Dar este important oare cum arată acel site? Trebuie să aibă un design atractiv? Mai exact este important web designul pentru afacerea ta?
Răspunsul este unul scurt și clar: DA. Azi, web designul este esențial pentru ca site-ul tău să te ajute să își promovezi, să îți faci cunoscută afacerea, și de ce nu, chiar să vinzi. Dar de ce? De ce este web design-ul important? Cum ne ajută un design corect să avem o afacere profitabilă?
Web site-ul este prima impresie
Atunci când cineva face click pe site-ul tău ceea ce i se deschide este prima impresie pe care și-o face asupra afacerii tale. Un design încărcat, plin de popup-uri, demodat, o structură încurcată, etc, toate aceste componente îl vor alunga pe potențialul tău client fie instantaneu, fie în doar câteva secunde. Site-ul tău este ca o carte de vizită online, este ca un bună-ziua respectos spus cu un zâmbet pe față pentru cel ce intra prima oară în magazinul tău.
Chiar dacă ceea ce ai tu pe site-ul tău este unic din mai multe puncte de vedere, dacă ai un conținut nemaivăzut și nemaiîntâlnit, dacă felul în care este prezentat acesta prin elementele de design nu este atrăgător, atunci nimeni nu îl va lua în considerare.
Navigarea facilă prin paginile site-ului tău cu ajutorul unui meniu clar și ușor de utilizat va fi cu siguranță de mare ajutor pentru această primă impresie.
Un design web corect ușurează SEO
Atunci când ai prea multe elemente grafice care se încarcă greu este posibil ca site-ul tău să se încarce mai greu și asta să ducă la o penalizarea din partea motoarelor de căutare. Un design curat, aerisit, ce ține cont de optimizarea pentru motoarele de căutare ajută departamentul de marketing al companiei să îți realizeze munca mult mai eficient. Crearea de la bun început a unei structuri a site-ului clare și ușor de accesat va conduce la o mai bună și rapidă indexare a acestuia.
De asemenea acum este foarte important ca atunci când te gândești la un design pentru site sau la un redesign să ai în minte în primul rând accesibilitatea acestuia de pe terminalele mobile. Componenta responsiveness pe terminalele mobile este unul dintre cele mai importanți factori ai algoritmilor de căutare și indexare.
Un design web bun creează încredere
Ce înseamnă un design web bun? Acel design ce este plăcut și ochiului și minții. În sensul că are o grafică plăcută, text cu caractere lizibile, o structură intuitivă, dar n același timp răspunde și întrebărilor pe care le are utilizatorului legat de ceea ce promovează sau vinde compania ta.
Asigură-te că design-ul site-ului tău include toate datele pe care le-ar pute solicita un client. Detalii legate de produse, sfaturi despre cum să le folosească, garanții dacă este cazul, relații cu clienții, adresă, telefoane, absolut tot ce este necesar, dar nu din perspectiva ta. Pune-te în locul clientului și vezi care sunt acele lucruri pe care vrei sau ai nevoie să le știi.
Un site ușor de accesat, plăcut ochiului, dar care are toate informațiile necesare pentru a te identifica pe tine ca afacere, dar și pentru a vorbi despre ce și cum vinzi va crea o aură de încredere în jurul numelui tău. Chiar dacă un vizitator nu va cumpăra ceva imediat, impresia bună pe care i-o face design-ul și felul în care funcționează site-ul tău îl vor face să se întoarcă și să cumpere de la tine, ba mai mult, să le recomande și altora.
Design-ul web aduce unitate brand-ului tău
O lege a branding-ului spune că acesta trebuie să fie unitar și coerent. Nu pot folosi pe flyer-e mov cu roz și poze cu flori de tei, iar pe site să folosesc roșu și galben și cireșe. Și în exemplul de mai înainte m-am folosit doar de niște elemente grafice de bază, dar coerența imaginii unui brand trebuie să meargă până la cele mai mici detalii. Felul în care realizezi imaginile, felul în care te exprimi și tipul de abordare al conținutului trebuie să confere o imagine absolut unitară. Pentru că astfel, atunci când clientul tău va vedea poate doar cu coada ochiului ceva legat de brand-ul tău, indiferent că este material promoțional sau nu, va știi în câteva minute că este vorba de tine.
Imaginea, dar și ideea centrală din spatele acesteia trebuie reflectate în designului site-ului afacerii tale. Povestea brand-ului tău trebuie să fie coerentă și să includă toate planurile de prezentare și identificare.
CONCLUZIE
Crearea unui web site poate fi chiar punctul de plecare al unui brand, mai ales atunci când acest site este poate principalul canal de vânzare al produselor sau serviciilor oferite de tine. Design-ul său nu trebuie să fie neglijat, ba dimpotrivă trebuie să ocupe un loc esențial în strategia ta inițială de marketing.
Adauga un comentariu