Cât de importanți sunt influencerii în comunicarea companiilor. Interviu cu Vik Khagramdoar 5 minute sa citesti articolul

vik khagram senior account director influencer relations ketchum

Meseria de influencer este una dintre cele mai dorite cariere astăzi. Jumătate dintre tineri americani visează la un asemenea „job”, iar în China există deja cursuri la universități prin care doritorii află ce înseamnă despre cum îți poți câștiga existența din activitatea în social media. Mai mult, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a anuțat că va ține în perioada următoare o serie de cursuri de blogger, vlogger și influencer, dovadă că și în România fenomenul prinde rădăcini din ce în ce mai adânci.

Pe de altă parte, companiile sunt din ce în ce mai interesate să colaboreze cu influencerii, analize recente arătând că numărul campaniilor de profil a crescut de 4 ori în 2022 față de anii trecuți.

Cele mai mari branduri speră să cultive relații semnificative și profitabile cu influencerii și, în cele din urmă, cu clienții. De aceea, este foarte important ca toți managerii de marketing care dezvoltă colaborări cu creatorii de conținut să fie la curent cu cele mai noi tendințe și transformări din influencer marketing.

Recent, a avut loc la București cea de-a cincea ediție a Influencer Marketing Conference, cel mai important eveniment dedicat campaniilor cu influenceri din România și Europa de Est. Invitat special a fost Vik Khagram, Senior Account Director Influencers Marketing, Ketchum UK, companie reprezentată local de GRF+. Vik a fost numit recent în Influencer Top 50 2020, o listă anuală cu cei mai buni 50 de profesioniști în influencer marketing la nivel global. Cu o experiență de 8 ani în influencer marketing, el este o prezență constantă în emisiunile, evenimentele și publicațiile de profil din Anglia.

De ce ar avea nevoie astăzi brand de influenceri?

Influencer Marketing devine rapid principala modalitate de a disrupe audienta. Oamenii petrec din ce în ce mai mult timp pe rețelele de socializare și se îndepărtează de platformele tradiționale de divertisment, cum ar fi televiziunea. Vedem influenceri care își creează propriile seriale pe rețelele de socializare, iar publicul se conectează în fiecare săptămână, într-o anumită zi, pentru a-și urmări creatorii favoriți. Oamenii de marketing trebuie să se adapteze la această nouă normalitate, iar influencerii deschid calea ca ambasadori de încredere pentru brandurile care se aliniază cu viziunile lor.

Este influencer marketingul potrivit pentru fiecare brand?

Categoric nu! Este foarte ușor să vii cu o idee de campanie la care să adaugi „oh, și vom lucra și cu influenceri”. Acest lucru nu mai este suficient, iar întreaga strategie de colaborare cu influencerii trebuie să fie bine gândită alături de alte forme de PR și de marketing. Odată ce începi să lucrezi mai in detaliu și apelezi și la un expert în influenceri pentru a te ajuta să conturezi ideea, vei vedea în curând dacă un brand sau o campanie este sau nu potrivită pentru marketingul cu influenceri.

Care este primul lucru pe care l-ați spune unui brand manager sau director de marketing interesat să lanseze o campanie de influencer marketing?

Audiență, audiență, audiență, audiență. CUI încerci să te adresezi? Acest lucru te va conduce la un segment de persoane, care te va conduce la platformele potrivite și apoi la influencerii potriviți pentru acea campanie, pe baza pasiunilor și intereselor.

Care sunt câteva caracteristici ale unei campanii de succes de influencer marketing? / Care este un „influencer marketing must” pe care marketerii îl trec adesea cu vederea?

O creație incluzivă și o distribuție de talente cu adevărat reprezentativă este imperativă pentru a încerca să atingi toate audiențele. Reprezentarea contează intr-adevăr, unele dintre videoclipurile de reacție la noul trailer al Micii Sirene a fost o ocazie minunată pentru a vedea bucuria de pe fețele oamenilor atunci când au văzut că sunt reprezentați pe o scenă uriașă. Pentru a asigura reprezentativitatea, ideea creativă a campaniei trebuie să se asigure că nu exclude un grup de persoane și că este accesibilă tuturor creatorilor pentru a participa.

Atunci când selectați un influencer și creați o campanie, ce orientări personale urmați?

Obsesia pentru rata de implicare a publicului influencerilor ca punct de referință pentru ca brandurile să „permită” influencerilor să fie aleși trebuie să înceteze. Instrumentele digitale nu sunt capabile încă să înțeleagă cu adevărat nuanțele Influencer Marketing. Cel mai bun mod de a înțelege influența unei persoane este să analizezi mai în profunzime profilul online, conținutul postat și să o urmărești pe o perioadă de timp pentru a vedea cum interacționează cu publicul său. Măsurătorile de popularitate puse în fața ta de tool-urile digitale sunt utile, dar numai până la un anumit punct.

Care sunt cele mai eficiente canale sociale pentru Influencer Marketing?

Oriunde se află publicul brandului.

Cum putem asigura calitatea muncii creative a acestora (a influencerilor)?

Înțelegerea procesului lor creativ în timpul negocierilor și al procesului de briefing te va ajuta să înțelegi cum să lucrezi cu ei pentru a obține ce e mai bun de la ei. Niciun influencer nu este la fel ca altul și, de aceea, dezvoltarea relațiilor cu ei și cu agentul lor este esențială. Este o colaborare între agenție și influencer, la fel de mult ca și între brand și influencer.

Care sunt riscurile Influencer Marketing? Pentru branduri, adică…

Influencerii sunt oameni, iar oamenii pot reprezenta un factor de risc. Există modalități de a atenua acest lucru și este vorba de a nu folosi doar instrumente și măsurători de vanitate pentru a decide dacă un influencer ar trebui să facă parte dintr-o campanie sau nu. Unele instrumente oferă secțiuni care analizează limbajul folosit de influenceri și, de asemenea, calitatea audienței lor în ceea ce privește cât de „reală” este aceasta. Folosirea acestora poate contribui la atenuarea unor riscuri legate de colaborarea cu influencerii, dar nu reprezintă o siguranță. Urmărirea influencerului pe o perioadă de timp vă poate ajuta să înțelegeți mai bine valorile și punctele de vedere ale acestuia și dacă acestea se aliniază sau nu cu brandul dumneavoastră.

Unde vedeți că se va îndrepta marketingul influencerilor în 10 ani?

Singura cale este în sus! Asistăm la o creștere uriașă a numărului de vedete născute în social media care trec la media mainstream. Acest lucru va crește pe măsură ce rețelele sociale devin un teren propice pentru următoarea generație de talente, nu numai în mass-media, ci și în muzică, artă, modă, sport și multe altele. Pe măsură ce acest lucru se întâmplă, brandurile și rețelele vor avea nevoie în echipele lor de oameni care să înțeleagă cu adevărat spațiul online și care să aibă ani de experiență în marketingul influencerilor și al talentelor, pentru a-i ajuta să deblocheze cu adevărat întregul potențial al influencerilor și să le permită să implice, să atragă și să entuziasmeze publicul atât în mediul online, cât și offline.


Citiți articolul original pe hotnews.ro

Declinarea răspunderii! romaniahub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (hotnews.ro). Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@romaniahub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.
Picture of Redactia

Redactia

RomaniaHUB.ro este o resursă online care ajută la conectarea companiilor cu furnizorii de servicii în care pot avea încredere. Ne dorim să fim o sursă de inspirație pentru industria marketingului digital, dar și un canal de educație pentru celelalte categorii de public interesate de marketing digital, seo, web design, ecommerce.
mood_bad
  • Niciun comentariu
  • Adauga un comentariu

    Newsletter

    Abonați-vă si primiți e-mailul săptămânal care face citirea știrilor business mai plăcută. Rămâneți informat și distrați-vă, gratuit.

    PS: Abonarea la newsletter este supusă Politicii noastre de confidențialitate și Termenilor și condițiilor.