Care sunt cele mai bune motoare BMW dieseldoar 4 minute sa citesti articolul

m57 530d 1

În ultimii 39 de ani, BMW a dezvoltat aproximativ 11 motoare diesel, începând cu M21 în 1983 și până la cel mai recent – B57 – produs din 2015.

De obicei, motoarele diesel sunt construite pentru economie de combustibil, fiabilitate și durabilitate. Sunt realizate din componente solide, construite să suporte o rată de compresie mai ridicată și pot avea o durată de viață chiar și de două ori mai mare decât un motor pe benzină. 

Așadar, motoarele BMW diesel oferă o combinație interesantă de performanță și economie de combustibil, dar care sunt 5 cele mai bune motoare diesel de la BMW? Haideți să aflăm!

Top Motoare Diesel de la BMW

Motor M57 Turbo

m57 530d

M57 este un diesel de 3.0 litri, cu 6 cilindri în linie și turbină, produs între anii 1998 și 2006. A debutat pe modelul 530d în 1998, când dezvolta 184 CP. Cea mai recentă versiune a M57, și anume D30TU2, a ajuns la 286 CP. 

M57 a fost succesorul lui M51, iar împreună cu frățiorul mai mic M47, în 4 cilindri, a transformat imaginea puterii diesel BMW. Cu un cuplu bogat, turație liniară și o varietate de turbocompresoare, M57 a câștigat o mulțime de recenzii pozitive.

Primele versiuni de M57 aveau o cilindree ceva mai mică, de 2.5, dar pe parcurs motorul a ajuns în versiunea-i clasică de 3.0 litri. De la 148 CP pentru primele versiuni, la 282 CP pentru ultimele modele, M57 a oferit clienților BMW diesel o combinație impresionantă de fiabilitate, calitate și performanță, care fascinează și în ziua de astăzi. 

Producatorul bavarez a folosit motorul M57 pe modelele BMW Seria 3, Seria 5, Seria 6 și Seria 7, dar și pe X3, X5 și X6. Mai mult, o versiune a acestui motor a echipat și a treia generație de Ranger Rover (L322) pe vremea când BMW deținea grupul Rover. 

Cu o mentenanță minimă, acest tip de motor este capabil sa atingă 500.000 km sau chiar mai mult. 

Motor M67

m67 745de65

M67 a fost singurul motor diesel V8 produs de BMW. A fost dezvoltat special pentru seria 7 și a fost folosit până în 2009. M67 a avut două iterații, unul de 3,9 litri și unul de 4,4 litri, ambele într-o configurație cu 2 turbine.

În configurația de 3.9 litri, motorul M67 a fost declarat motorul anului în categoria 3-4 litri pentru 2 ani consecutivi, în 1999 și 2000. Începând cu 2008, M67 a fost înlocuit de motorul N57 de 3.0 litri. 

Prima versiune a motorului dezvolta între 235 și 241 CP, avea 3.9 litri și a echipat Seria 7 740d (E38). Valorile cuplului erau impresionante pentru acea vreme – 560Nm. 

A doua versiune a M67, avea aceeași cilindree, dar dezvolta 255 CP și 600Nm cuplu și a echipat Seria 7 740d E65. 

În 2005 a fost lansată versiunea de 4.4 litri, care dezvolta între 296 și 325CP și un cuplu impresionant de 700-750Nm. A echipat Seria 7 745d E65 LCI (modelele facelift). 

Motor B47

b47 316d

Seria de motoare BMW B sunt motoare modulare cu trei, patru și șase cilindri. B47 este varianta turbo mai mare de 2,0 litri, cu patru cilindri, care i-a succedat lui N47 în 2014.

B47 folosește 4 supape pe cilindru cu injecție de tip common rail și lanțuri de distribuție montate în spate, cu sistem Valvetronic. Este supraalimentat de unul sau două turbocompresoare Bosch-Mahle, în funcție de versiune.

Ceea ce face ca modelul B47 să fie special este plaja sa flexibilă de putere. Așadar, veți găsi B47 de 114 CP pe modelele 316d (2015-2019), dar și 227 CP pe modelele X1, X2 și X5. Alte modele pe care s-a mai pus B47 sunt 218d, 318d, 418d, 120d, 220d, 320d împreună cu 125 și 225d. Mini Cooper SD dispune și de B47D20 de 2.0 L 186 CP.

Atenție, însă, motoarele B47, cât și N47 (precedentele) au distribuția pe lanț, montată în spatele motorului. Sunt notorii pentru problemele de distribuție. Chiar dacă producătorul auto nu precizează, se recomandă schimbul distribuției la 150,000 Km, iar faptul că este plasată în spatele motorului face procedura mai complicată. 

Motor B57

b57 d30x5

B57 este versiunea cu mai mare putere din seria de motoare B de la BMW. Disponibil în configurațiile cu una, două sau patru turbine, motorul are un design similar cu B37 și B47, doar că de data aceasta vorbim de un 3.0 litri cu 6 cilindri în linie. 

B57 a debutat pentru prima dată în 2015 pe BMW Seria 7 și este folosit în prezent pe multe modele BMW de ultimă generație. Se pot distringe 3 configurații diferite de putere:

  • B57 D30 O0 (cu o singură turbină) este utilizat pe modelele 30d de la X3, X4, X5, X6, dar și pe Seria 5, Seria 6 și Seria 7
  • B57 D30 T0 (cu 2 turbine) este utilizat în modelele 40d din seriile X3, X4, M3, M4 și Seria 5, Seria 6, Seria 7
  • B57 D30 S0 (cu 4 turbine) este folosit pe modelele 50d X5, X6, X7, împreună cu M550d și BMW 750d, toate după 2016

Motor N57

n57 f11525d

La fel ca B57, N57 a fost un motor de 3.0 litri, cu 6 cilindri în linie, supraalimentat de una, două sau trei turbocompresoare cu geometrie variabilă. Lansat în 2010 pentru a echipa BMW X5, X6, Seria 5, Seria 6 și Seria 7, N57 s-a produs până în 2015 când a fost înlocuit de motorul B57. Cu toate acestea, varianta tri-turbo s-a pus pe modelele 550d, 750d și M50d până în 2018. 

Au existat 6 variante de N57, cu diferiți coeficienți de performanță, astfel: 

  • N57D30U0 cu 201 CP și 450 Nm, care echipează Seria 5 F10/F11 525d (2010-2011) și Seria 3 E90/E91/E92/E93 325d (2010-2013) 
  • N57D30O0 CU 241 CP și 540 Nm, care echipează Seria 3 E90/91/92/93 330d/xd (2008-2013), Seria 5 F10/F11 530d, Seria 7 F01/F02 730d (2008 – 2012) și versiunile xDrive30d pentru X5 E70 și X6 E71
  • N57D30O1 cu 255 CP și 560 Nm, care echipează Seria 5 F10/F11 530d (2011-2016), versiunile xDrive35d a BMW X5, precum și Seria 3 F30 330d sau Seria 4 430d din 2014. Acesta mai este pus și pe Seria 7 730d din 2012-2015
  • N57D30T0, cu 302CP și 600 Nm , care echipează Seria G și 5 GT 535d (2009-2017), precum și Seria 7 740d și BMW X5, X6 xDrive40d
  • N57D30T1, cu 308 CP și 630Nm, care echipează Seria 5 F10/F11 535d, Seria 6 640d, Seria 3 335d, Seria 4 435d, X3 xDrive35d, X4 și X6 xDrive40d
  • N57S, cu 375 CP și 740 Nm, care echipează Seria 5 M550d, Seria 7 750d, precum și X5 și X6 M50d (E70, F15 și F16) 

Informațiile din articol au fost revizuite de către specialiștii în piața de vânzări auto BCCH Auto Switzerland.

Date de contact:

https://www.bcchauto.ro/

[email protected]

Redactia

Redactia

RomaniaHUB.ro este o resursă online care ajută la conectarea companiilor cu furnizorii de servicii în care pot avea încredere. Ne dorim să fim o sursă de inspirație pentru industria marketingului digital, dar și un canal de educație pentru celelalte categorii de public interesate de marketing digital, seo, web design, ecommerce.
mood_bad
  • Niciun review
  • Adauga un comentariu

    Alții au citit și...

    top-shop.ro

    Citește și...

    Newsletter

    Abonați-vă si primiți e-mailul săptămânal care face citirea știrilor business mai plăcută. Rămâneți informat și distrați-vă, gratuit.

    PS: Abonarea la newsletter este supusă Politicii noastre de confidențialitate și Termenilor și condițiilor.