Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurăridoar 2 minute sa citesti articolul

Virgil Soncutean, Allianz Tiriac Asigurari
Virgil Șoncutean, Director General al Allianz-Țiriac Asigurări

Consiliul de Administrație al Allianz-Țiriac Asigurări a aprobat prelungirea mandatului lui Virgil Șoncutean în funcția de Director General al companiei. Noul mandat este supus aprobării Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

„Sunt onorat să continui călătoria alături de echipa Allianz-Țiriac Asigurări pentru al patrulea mandat. Apreciez încrederea Consiliului de Administrație și mulțumesc în mod special colegilor mei, alături de care sunt norocos să lucrez zi de zi. Împreună, am construit o companie puternică, care răspunde cu succes nevoilor clienților noștri. Creșterea semnificativă a volumului primelor brute și a profitabilității reflectă angajamentul nostru pentru servicii de calitate și soluții adaptate pieței, precum și forța financiară care ne permite să ne respectăm întotdeauna promisiunile față de clienți. Privim cu încredere spre viitor și suntem hotărâți să ne continuăm povestea de succes”, a declarat Virgil Șoncutean, Director General al Allianz-Țiriac Asigurări.

Pe parcursul celor nouă ani la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări, Virgil Șoncutean a dezvoltat și implementat strategii care au contribuit la creșterea semnificativă a companiei. Volumul primelor brute subscrise de Allianz-Țiriac s-a triplat, până la 3,7 miliarde de lei la finalul lui 2024, profitabilitatea a crescut de 5 ori în ultimii nouă ani, în timp ce numărul de clienți a crescut de 4 ori, până la peste 1,6 milioane în prezent. De asemenea, sub ghidajul său, Allianz-Țiriac și-a dublat cota de piață pe segmentul asigurărilor de viață și a realizat prima achiziție prin preluarea Allianz-Țiriac Unit Asigurari S.A. (fosta Gothaer România).

Potrivit ASF, la finalul anului 2024 Allianz-Țiriac avea o cotă de piață de 18,6% și se situa pe locul 2 în clasamentul companiilor de asigurări după subscrierile înregistrate pe linia asigurărilor generale și de viață. Allianz-Țiriac este o companie joint-venture, bazată pe o colaborare excelentă a Grupului Allianz (52,16% din acțiuni) cu Țiriac Asset Holdings Limited (44,79% din acțiuni).

***

Despre Allianz-Țiriac Asigurări

Allianz-Țiriac este parte a grupului german Allianz, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii financiare și asigurări și cel mai valoros brand de asigurări din lume, potrivit celei mai recente evaluări Interbrand. În cei 30 de ani de activitate, Allianz-Țiriac a contribuit cu 20 miliarde de euro la economia României. Aportul total în economie al Allianz-Țiriac echivalează cu 0,6% din PIB-ul României în perioada analizată și s-ar putea concretiza în până la 80 de spitale moderne, 2.000 de școli noi, 2.000 de kilometri de autostradă sau 130.000 de locuințe sociale.

Picture of Redactia

Redactia

RomaniaHUB.ro este o resursă online care ajută la conectarea companiilor cu furnizorii de servicii în care pot avea încredere. Ne dorim să fim o sursă de inspirație pentru industria marketingului digital, dar și un canal de educație pentru celelalte categorii de public interesate de marketing digital, seo, web design, ecommerce.
mood_bad
  • Niciun comentariu
  • Adauga un comentariu

    Newsletter

    Abonați-vă si primiți e-mailul săptămânal care face citirea știrilor business mai plăcută. Rămâneți informat și distrați-vă, gratuit.

    PS: Abonarea la newsletter este supusă Politicii noastre de confidențialitate și Termenilor și condițiilor.