Omicron ne sperie copiii (Adevărul)
În timp ce medicii atag atenția că spitalele pediatrice sunt pline cu copii infectați cu SARS-CoV-2, părinții sunt avertizați că dacă nu ăși vor lăsa copiii la școală, chiar dacă în clasa în care aceștia învață sunt cazuri de COVID-19, micuții vor primi absențe. Asta în condițiile în care cercetătorii subliniază că spațiile închise aglomerate, așa cum sunt și sălile de curs, se pot transforma cu ușurință, în adevărate focare de infecție.
La grupele de vârstă 0-19 ani, ieri au fost înregistrate peste 3.300 de infectări cu SARS-CoV-2.
300 de copii cu COVID-19 sunt internați în spitale.
Vaccinarea anti-COVID a copiilor de 5-11 ani, între “abia aștept” și neîncredere (Libertatea)
Când România se pregătește să administreze primele doze de vaccin copiilor cu vârste între 5-11 ani, SUA, Australia și mai multe state din Europa, precum Spania, Italia, Franța sau Germania, au început campaniile lor încă din noiembrie sau decembrie.
Primele 550.000 de doze Pfizer pentru copii, vaccinul autorizat de Agenția Europeană a Medicamentului, care sunt mai mici decât cele pentru adulți, vor ajunge în țara noastră spre sfârșitul lunii, cu întârziere din cauza nealocării la timp a banilor de la buget pentru achiziționarea lor.
Dozele ajung pentru aproximativ 260.000 de copii dintr-un total de 1,2 milioane, câț sunt eligibili. Prioritari sunt copiii cu afecțiuni cronice.
Între timp, pe platforma de programare au fost făcute până vineri aproape 1.000 de înscrieri, la doar 24 de ore de la start.
Libertatea a discutat cu mai mulți părinți, pentru a afla ce cred despre campania care va începe pe 26 ianuarie.
“Eu abia aștept să vină vaccinurile”, să-mii vaccinez fetița de 7 ani, a afirmat o mamă.
“Nu are rost să facem experimente inutile pe copii sănătoși”, a declarat un alt părinte.
Motivele părinților care se opun vaccinării sunt neîncredere, teamă, teorii conspiraționiste.
Un medic și un psiholog au vorbit despre vaccinarea copiilor și reacțiile părinților.
Plafonarea sau reglementarea prețului energiei e cel mai rău lucru. Cineva trebuie găsit și pedepsit public într-un act care să elibereze furia – Interviu (SpotMedia)
Nu plafona prețul la energie, folosește veniturile suplimentare nesperate, neluate în calcul când ai făcut bugetul, din TVA și valorificarea certificatelor de carbon, și protejează consumatorul vulnerabil, după care poți ajuta și IMM-urile, afirma Radu Dudău, profesor asociat la Universitatea București, cofondator și director al Energy Policy Group.
La noi plafonarea nu e țintită, se aplica pentru toată lumea, iar efectele ei negative sunt cu mult mai mari, durabile și nocive decât o reducere temporară a TVA la energie, spune prof Radu Dudău într-un interviu pentru SpotMedia.
Avem un mediu haotic în care tot felul de entități se luptă pentru rente. Vor prețuri preferențiale, dar în aval vor piață liberă, unde au crescut prețurile tuturor bunurilor și serviciilor, atrage atenția prof. Radu Dudău.
Generalul din cartea căruia ar fi plagiat premierul Ciucă: „Putea să fie mai atent, că era băiat deștept” (Europa Liberă)
Una dintre lucrările pe care premierul Nicolae Ciucă le-ar fi plagiat în lucrarea sa de doctorat este „Forțe și tendințe în mediul de securitate european”. Europa Liberă a vorbit cu unul dintre autorii acesteia.
365 de rânduri din lucrarea semnată de Eugen Bădălan și Teodor Frunzeti ar fi fost copiate în lucrarea de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, a dezvăluit marți Pressone.
Frunzeti i-a fost șef generalului Ciucă atât la Statul Major al Forțelor Terestre, cât și în timpul operațiunilor din Irak și Afganistan.
Acesta a spus pentru Europa Liberă că lucra la Statul Major al Forțelor Terestre când a scris cartea din care ar fi copiat premierul. Pe vremea aceea, nu existau sisteme antiplagiat, spune el.
„Să judecăm cu sculele pe care le avem în 2022 ceea ce s-a întâmplat acum 18 ani, mi se pare un pic…”, spune Teodor Frunzeti.
„Nu e bine că s-a întâmplat, asta e clar. Că e neglijență, că a făcut-o cu bună știință, e greu de spus acum. Dacă dădea un citat, ok, dar nu dădea citat pe trei pagini. Putea să citeze jumătate de pagină, restul putea să comenteze el, că era băiat deștept pe vremea aia, și presupun că e și acum”, a mai spus el.
Teodor Frunzeti a fost rector la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAp) în perioada 2009-2013. Deși îl blamează pe Nicolae Ciucă pentru că ar fi copiat din lucrarea sa, el spune că premierul nu ar trebui să își dea demisia.
Cât a câștigat Nicolae Ciucă din sporul de doctorat (G4Media)
Premierul Nicolae Ciucă a încasat, pe parcusul anilor, potrivit legii, sume importante de bani din sporul de doctorat de 15% acordat inclusiv cadrelor militare, până când legea s-a modificat în 2017 și sporul s-a transformat în indemnizație fixă de 50% din salariul minim brut. Nu e clar dacă premierul a încasat indemnizația după 2017 întrucât, potrivit modificărilor, ea nu se mai acordă persoanelor care ocupă o funcție de demnitate publică.
G4Media.ro a calculat că Nicolae Ciucă ar fi putut obține în perioada 2008-2016 (pentru care există informații despre venituri în declarațiile sale de avere) minim 85.000 de lei și maxim 170.000 de lei din titlul de doctor pentru intervalul de opt ani pentru care există date publice. Premierul și-a dat doctoratul în 2003 și a încasat spor inclusiv pentru perioada pentru care nu există informații publice despre veniturile sale.
Citiți articolul original pe
Adauga un comentariu