Magazinele online pierd 30% din vânzări dacă nu automatizeazădoar 3 minute sa citesti articolul

automatizare ecommerce

Magazinele online din România pierd aproximativ 30% din vânzări, în lipsa automatizării proceselor operaționale, potrivit unei analize a TARA Interactive, companie românească de dezvoltare de software.

Mai mult, doar aproximativ 5% dintre magazinele online românești apelează la automatizări de procese, dar asta doar în caz de forță majoră. Potrivit analizei TARA Interactive, procentul este însă în creștere în ultimii doi ani, în contextul în care managerii shop-urilor online autohtone, predominant focalizate pe automatizări în vânzări și marketing, încep să recunoască importanța extinderii automatizării în toate sectoarele operaționale, pentru optimizarea gestionării și reducerea costurilor operaționale.

Cele mai mari cerințe din partea magazinelor online în ceea ce privește automatizarea proceselor și pentru care solicită expertiza TARA Interactive, vizează:

  • Prețuri dinamice – soluție care presupune ajustarea în timp real a prețurilor produselor sau serviciilor, bazată pe factori precum cererea, oferta, comportamentul consumatorilor, și acțiunile concurenței;
  • Redimensionarea rapidă a stocurilor prin alegerea unor furnizori care permit comenzi online. Integrarea acestora în platformele shop-urilor online vine la pachet cu primirea de notificări în avans atunci când produsele comercializare au un stoc scăzut sau sunt epuizate. Iar magazinele online care au implementate astfel de soluții vor fi cu un pas în fața concurenței, cu comenzi complete către furnizor, clienții putând să primească mereu produsele în cel mai scurt timp posibil;
  • Facturarea și închiderea automată a facturilor, reducând cu până la 10 ori munca reprezentanților de vânzări.

„Proiecțiile pentru 2024 subliniază o tendință către automatizarea integrată a proceselor, de la gestionarea stocurilor, până la interacțiunea cu clienții. Într-un mediu unde lipsa forței de muncă devine tot mai presantă, automatizarea se impune ca o soluție eficientă, capabilă să sporească productivitatea și să asigure o gestionare optimă a resurselor. Prin adoptarea automatizărilor, precum sistemele de pricing dinamic, facturarea automată și optimizarea lanțului de aprovizionare, magazinele online pot atinge un nivel superior de performanță, reducând simultan costurile și îmbunătățind experiența de cumpărare pentru utilizatori”, spune Vlad Lepădatu, Managing Partner la TARA Interactive.

Iar importanța pentru automatizări este evidențiată și prin bugetele alocate. Potrivit analizei TARA Interactive, dacă, inițial, companiile alocă bugete între 2.000 și 5.000 de euro pentru automatizare, după observarea beneficiilor, acestea tind să mărească investiția la 10.000-15.000 de euro în primul an, lucru care indică o adaptare pozitivă și o valorificare a avantajelor oferite de tehnologie.

În țările unde comerțul online este mult mai bine dezvoltat, cum sunt cele din vestul Europei, sau SUA, bugetele alocate segmentului de automatizări de procese operaționale sunt de 5, până la 10 ori mai mari.

„În prezent, multe magazine online lasă comenzi neonorate din cauza fluxurilor neautomatizate, iar lipsa de personal pentru gestionarea interacțiunii cu clienții si furnizorii va duce la creșterea cererilor de automatizare a proceselor”, mai spune Vlad Lepădatu, menționând că există oportunități neexplorate de către magazinele online în ceea ce privește partea de automatizare a proceselor, cum ar fi comenzile automate la furnizori și dropshipment-ul pe partea de logistică sau prețurile dinamice pe partea de sales și marketing. Iar investițiile în dezvoltarea și conectarea soluțiilor ERP și CRM la platformele online aduc o valoare semnificativă în gestionarea eficientă a stocurilor și a relațiilor cu clienții.

Potrivit analizei TARA Interactive, automatizarea proceselor operaționale aduce o serie de beneficii magazinelor online, cele mai importante dintre aceste fiind:

  • Creșterea vânzărilor
  • Eliminarea sarcinilor repetitive care ocupă foarte mult timp: 94% din munca de zi cu zi este repetitivă sau banală;
  • Eliminarea erorilor;
  • Reducerea impactului lipsei forței de muncă;
  • Îmbunătățirea experienței clienților.

TARA Interactive, companie românească de dezvoltare de software, a încheiat anul 2023 cu afaceri de peste 1,2 milioane de euro (la nivel de grup), în creștere cu 15% față de anul anterior. Pentru 2024, compania estimează un avans de aproximativ 30% pentru business-ul desfășurat în România și de circa 80% pentru cel la nivel internațional, în contextul în care, peste 70% din afacerile TARA Interactive au loc în afara României.


Citiți articolul original pe start-up.ro

Declinarea răspunderii! romaniahub.ro este un agregator automat care aduna tot ce e mai bun din media de business din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (start-up.ro) Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@romaniahub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.
Picture of Redactia

Redactia

RomaniaHUB.ro este o resursă online care ajută la conectarea companiilor cu furnizorii de servicii în care pot avea încredere. Ne dorim să fim o sursă de inspirație pentru industria marketingului digital, dar și un canal de educație pentru celelalte categorii de public interesate de marketing digital, seo, web design, ecommerce.
mood_bad
  • Niciun comentariu
  • Adauga un comentariu

    Newsletter

    Abonați-vă si primiți e-mailul săptămânal care face citirea știrilor business mai plăcută. Rămâneți informat și distrați-vă, gratuit.

    PS: Abonarea la newsletter este supusă Politicii noastre de confidențialitate și Termenilor și condițiilor.