Falimente pe bandă rulantă. Câte firme românești și-au suspendat activitatea în 2024doar 2 minute sa citesti articolul

firme falimentare

Meciul socio-economic din România pune mari probleme afaceriștilor. Micii antreprenori cad pe capete, iar cei care speră la statutul de întreprinzător se întreabă de mai multe ori dacă deschiderea unei afaceri e ceea ce au nevoie, cu adevărat.

Cele mai recente date comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), pentru primele cinci luni din 2024, arată foarte rău, în creștere cu 31,28% față de aceeași perioadă din 2023. Astfel, în anul curent au tras obloanele 9.057 de firme, notează Agerpres.

Atenție, raportul vizează firmele cu activitatea suspendată, nu închisă. Însă, realitatea este că de la suspendare până la faliment, nu e cale lungă.

Din ce în ce mai multe firme cu activitatea suspendată, în România

Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea au fost din Bucureşti, respectiv 1.078 (număr în creştere cu 24,48% faţă de ianuarie-mai 2023), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj, cu 541 firme suspendate (în creştere cu 13,89%), Braşov – 412 (plus 32,48%), Iaşi – 401 (plus 46,89%), Bihor – 389 (plus 64,14%), Timiş – 356 (plus 38,52%) şi Sibiu – 334 (plus 63,73%).

La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Gorj – 59 (în creştere cu 7,27% faţă de primele cinci luni din 2023), Ialomiţa – 62 (plus 8,77%), Covasna – 67 (plus 34%) şi Teleorman – 70 (minus 4,11%).

Cele mai mari creşteri ale numărului de suspendări s-au înregistrat în judeţele Dâmboviţa (plus 113,39%), Tulcea (plus 73,91%) şi Bihor (plus 64,14%), în timp ce scăderi au avut loc doar în judeţele Călăraşi (minus 5,32%), Teleorman (minus 4,11%) şi Vaslui (minus 1,77%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 2.087 (plus 20,99%), în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 895 suspendări (plus 27,49%) şi construcţii – 842 suspendări (plus 64,13%).

În mai 2024, au avut loc 1.463 suspendări de firme, numărul cel mai mare fiind consemnat în Bucureşti (151) şi judeţele Cluj (114), Bihor (76), Iaşi (69) şi Braşov (63).


Citiți articolul original pe business24.ro

Declinarea răspunderii! romaniahub.ro este un agregator automat care aduna tot ce e mai bun din media de business din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (business24.ro) Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@romaniahub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.
Picture of Redactia

Redactia

RomaniaHUB.ro este o resursă online care ajută la conectarea companiilor cu furnizorii de servicii în care pot avea încredere. Ne dorim să fim o sursă de inspirație pentru industria marketingului digital, dar și un canal de educație pentru celelalte categorii de public interesate de marketing digital, seo, web design, ecommerce.
mood_bad
  • Niciun comentariu
  • Adauga un comentariu

    Newsletter

    Abonați-vă si primiți e-mailul săptămânal care face citirea știrilor business mai plăcută. Rămâneți informat și distrați-vă, gratuit.

    PS: Abonarea la newsletter este supusă Politicii noastre de confidențialitate și Termenilor și condițiilor.