2 din 3 tineri români cu vârste între 18 și 24 de ani au o stimă de sine scăzută, iar acest lucru îi costă aproximativ 6.600 de lei pe an, arată un studiu realizat pentru ING Bank. Aceștia cheltuie, în medie, mai mult de un salariu mediu net pe comportamente dăunătoare prin care fac față sentimentelor negative față de propria persoană.
Cele mai păguboase obiceiuri sunt cele asociate cu recompensele imediate și cu obținerea unei senzații de bucurie sau plăcere, cum sunt excesele alimentare și cumpărăturile compulsive.
Astfel, consumul de mâncare nesănătoasă ajunge să-i coste dublu pe tinerii care nu se apreciază suficient. În ceea ce privește shopping-ul, aceștia își cumpără de două ori mai multe obiecte prin care își pot afirma statutul, precum haine, încălțăminte sau gadgeturi, și cheltuiesc cu 30% mai mult pentru acestea față de cei ce stau mai bine la capitolul stimă de sine.
Rezultatele studiului realizat de Mercury Research pentru ING Bank prezintă o imagine a sănătății financiare a tinerilor români în contextul provocărilor cu care se confruntă.
Anxietatea socială, teama de a fi respinși sau judecați, comparațiile cu cei din jur și stima de sine scăzută sunt cele mai întâlnite fațete ale lipsei de iubire de sine și, implicit, cele mai frecvente motive ce activează comportamentele dăunătoare la adresa propriei persoane: auto-învinovățirea, autoizolarea/izolarea auto-impusă, shopping-ul impulsiv, consumul de prea multă mâncare și ieșitul excesiv în oraș.
#UnfollowSelfHate: lipsa stimei de sine are efecte asupra planurilor financiare
Prin intermediul campaniei #UnfollowSelfHate de anul acesta, realizată în colaborare cu agenția de publicitate Jam Session, ING Bank atrage atenția că lipsa stimei de sine are impact nu doar în plan emoțional, ci și financiar.
După ce ediția precedentă s-a axat pe combaterea fenomenului de cyberbullying, în 2023 obiectivul este acela de a încuraja iubirea de sine în rândul tinerilor români prin conștientizarea impactului alegerilor pe care aceștia le fac, inclusiv asupra sănătății lor financiare și, mai mult decât atât, prin oferirea de soluții personalizate pentru crearea de noi obiceiuri bune.
„Stima de sine influențează în mod decisiv calitatea vieții noastre, așa încât este ideal să conștientizăm acest lucru și să îl cultivăm timpuriu. Aceasta se dovedește cu atât mai importantă în perioadele de tranziție în viață, așa cum este trecerea de la adolescență la tinerețe, de la a locui cu părinții, la viața pe cont propriu. Astăzi ne bucurăm să anunțăm continuarea unei campanii și demersul prin care vrem să ajutăm. Ne dorim ca #UnfollowSelfHate să îi ajute pe tineri nu doar să-și exploreze cu autenticitate vulnerabilitățile, ci să vadă cu ochii lor cât îi costă atunci când nu se iubesc pe ei înșiși. Am pregătit pentru ei o serie de soluții pentru o viață mai sănătoasă din punct de vedere emoțional și financiar și sperăm ca acestea să facă o diferență în viețile lor.”, a declarat Silvia Mihăilescu, Director Marketing şi Comunicare ING Bank.
Conceptul campaniei #UnfollowSelfHate se bazează pe tensiunile resimțite de Gen Z, o generație expusă în mod constant la reprezentări online retușate și nerealiste, care simte presiunea de a-și trăi viața de zi cu zi așa cum se vede pe internet.
Pentru tinerii Gen Z, comparația între realitățile pe care le trăiesc și ceea ce văd în online duce la sentimente de inadecvare și nesiguranță – iar acestea, de multe ori, rezultă în mecanisme de adaptare dăunătoare.
Calculatorul care îți spune cât cheltuiești când nu te iubești
În cadrul campaniei, ING Bank a dezvoltat un calculator interactiv cu ajutorul căruia oricine poate afla care este costul comportamentelor dăunătoare compensatorii pentru lipsa iubirii de sine.
Pe lângă conștientizare, care reprezintă primul pas pentru schimbarea obiceiurilor negative, tinerii pot opta pentru o serie de soluții gândite special de ING Bank pentru nevoile imediate ale acestora, dar și pe termen lung: sfaturi financiare, coaching financiar gratuit prin programul Banometru și chiar sprijin emoțional prin accesul la psihoterapeuți ai Rețelei de Sănătate Regina Maria.
Pentru îmbunătățirea sănătății emoționale, aceștia au la dispoziție o linie telefonică dedicată – 03715 09973, toate apelurile sunt confidențiale, gratuite și pot dura până la 20 de minute, iar un psihoterapeut Regina Maria le răspunde și îi poate ajuta în mod direct. În plus, tinerii beneficiază și de reduceri la ședințe de terapie individuale sau de grup.
„Indiferent de vârstă sau generație, mulți dintre noi avem o serie de obiceiuri care ne afectează negativ viața. Dar, pentru Gen Z, impactul acestor obiceiuri se resimte cel mai tare în aria financiară a vieților lor. Astfel, plecând de la acest insight, ne-am dorit să găsim o modalitate prin care să punem punctul pe i și să vedem, în mod concret, care este efectul acestor obiceiuri. Așa a apărut ideea calculatorului #UnfollowSelfHate, un instrument prin care tinerii (și nu numai) pot afla impactul real al obiceiurilor dăunătoare”, povestește Andreea Ghenoiu, Creative Partner la Jam Session.
Citiți articolul original pe start-up.ro
Adauga un comentariu