23 de startup-uri de mobilitate au trecut prin programele EIT Urban Mobilitydoar 5 minute sa citesti articolul

EIT Urban Mobility

În octombrie 2021, a fost operaționalizat consorțiul național care să sprijine inovatorii din domeniul mobilității urbane, finanțat de Comisia Europeană, prin Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT). Această structură a devenit funcțională la nivel european sub denumirea EIT Urban Mobility, care a înființat în 2020 șapte hub-uri de susținere și promovare a oportunităților de transformare a mobilității urbane, iar în 2021, s-a extins cu cinci noi hub-uri în țările mai puțin dezvoltate din Uniunea Europeană.

Hub-ul de reprezentare al EIT Urban Mobility în România a fost lansat în octombrie 2021 sub denumirea EIT Urban Mobility RIS Hub Romania, reunind un consorțiu al cărui lider este compania de inovare și tehnologie Iceberg+. Hub-ul este gestionat alături de partenerii Iceberg+, Spherik Accelerator și Federația Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România.

EIT Urban Mobility reprezintă o inițiativă a Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), un organism al Comisiei Europene, ce reunește universități, institute de cercetare și companii pentru a forma parteneriate intersectoriale,cu scopul de a sprijini inovatorii și antreprenorii din domeniul mobilității urbane să crească competitivitatea Uniunii Europene, să contribuie la creșterea economică durabilă și să se implice în crearea de locuri de muncă.

Potrivit Alexandrei Hîncu, RIS Hub Manager, EIT Urban Mobility RIS Hub Romania își propune o colaborare pe termen lung cu EIT Urban Mobility pentru a-și atinge obiectivele de susținere a transformareării a orașelor din România în spații locuibile mai bune și prin valorificarea soluțiilor inovatoare de mobilitate urbană. Hub-ul caută să identifice furnizori de soluții care pot răspunde nevoilor de îmbunătățire a mobilității din România și care pot fi extinse la scară mare și în alte orașe europene.

Anul acesta, prin hub, s-au organizat cinci evenimente online care au avut scopul de a informa actorii interesați pe tema oportunităților de finanțare, investiții și dezvoltare a ecosistemului transporturilor, cu sprijinul EIT Urban Mobility în Romania.

Un accent deosebit a fost acordat cooperării dintre inovatori, firme, autorități și mediul academic în domeniul mobilității urbane. La unul dintre evenimente, „Inovare deschisă în mobilitatea urbană”au susținut prezentări cinci start-up-uri, care au avut ocazia de discuta direct cu reprezentanți ai Zonelor Metropolitane Baia Mare, Brașov, Constanța, Cluj-Napoca și Oradea.

În cadrul evenimentului de pitching, „Urban Mobility Startups Showcase”, au fost puși în prim-plan și au primit feedback șase start-up-uri: DropFleet, Rastel.io, MOTUM, Cruze, MyCarAssistant și EVConnect.

De asemenea, în 28 iunie, la București, EIT Urban Mobility RIS Hub Romania, alături de CIVITAS, CIVINET Romania și EIT Urban Mobility, a organizat un workshop de incubare dedicat autorităților publice și factorilor interesați de cunoștințe, metode și instrumente pentru intervenții în sectorul mobilității urbane. Acest workshop a reunit aproximativ 40 de participanți, reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Agențiilor pentru Dezvoltare Regională, Zonelor Metropolitane, Universității Politehnice din București, companiilor din industrie, de mobilitate, energie și nu numai. Printre participanți, s-a evidențiat dl. Cătălin Ghelbere, Secretar General Adjunct al Guvernului, care a reiterat importanța inițiativelor de inovare a mobilității urbane, pentru asigurarea unui trafic eficient și durabil al persoanelor, bunurilor și informațiilor.

Nu în ultimul rând, în primăvara anului 2022, EIT Urban Mobility RIS Hub Romania a selectat 13 start-up-uri de mobilitate într-un program anual de sprijin personalizat în funcție de nevoile acestora, după ce, în 2021, a sprijinit peste 10 start-up-uri. Programul include sesiuni de mentorat și coaching, evaluare și modelare a afacerii, conexiune cu investitori, experți în domeniu, potențiali clienți și parteneri, ateliere de lucru, activități educaționale și promovarea start-up-urilor.

Denisa Lazurca, reprezentant al Spherik Accelerator, a subliniat că antreprenorii și inovatorii din România și statele UE dezvoltă numeroase tehnologii cu aplicabilitate la nivelul orașelor și transporturilor de persoane și mărfuri, iar oportunitatea oferită în contextul EIT Urban Mobility de a le pune la dispoziție un mediu de testare și de validare a aplicabilității lor reprezintă pentru noi un important succes. Accelerarea acestor companii și a produselor pe care le comercializează către administrațiile publice locale este un sprijin important, constând în resurse, cunoștințe și timp, care va genera un impact pozitiv în comunitățile care îmbrățișează tehnologiile inovatoare de mobilitate urbană.

Paul Pece, Administrator al Federației Zonelor Metropolitane și Aglomerărilor Urbane din România, declară că aceste cunoștințe concrete transferate către administrațiile locale din țară, indiferent de dimensiune, înseamnă că filosofia EIT, principiile inovării și punerii transporturilor în slujba omului pot fi acum practicate la nivelul de bază al unităților administrativ-teritoriale. Prin proiecte-pilot, sprijinim Primăriile, Instituțiile de profil și Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară să valideze fezabilitatea transportului comun verde, incluziv și sustenabil pentru persoane, bunuri și mărfuri, ceea ce ne aduce cu un pas mai aproape de standardele de locuire spre care tindem.

Prin reprezentarea ecosistemului de inovare EIT Urban Mobility în Romnânia, cele trei organizații partenere au obținut acces la oportunități de colaborare menite să transforme mobilitatea urbană din România. EIT Urban Mobility RIS Hub Romania își propune să crească gradul de conștientizare asupra inovațiilor în domeniul mobilității urbane, să doteze startup-urile cu cunoștințe, rețele și acces la finanțare, iar, pe lângă acestea, oferă orașelor și firmelor oportunități de parteneriat cu EIT Urban Mobility.

În toamna acestui an sunt programate încă patru evenimente la care sunt așteptate orașele, firmele, universitățile și ONG-urile interesate să contribuie la dezvoltarea ecosistemului de mobilitate urbană din România. De interes este și programul de training al EIT Urban Mobility RIS Hub Romania axat pe antreprenoriat și dezvoltare de infrastructuri de tip Living Lab. Mai multe informații și datele exacte ale evenimentelor pot fi găsite pe paginile de socializare ale partenerilor din consorțiu.

Tot din toamna acestui an, Iceberg+, liderul consorțiului de reprezentare a EIT Urban Mobility în România, a devenit partener al EIT Urban Mobility, având acum și calitatea de Silver Partner în cadrul acestui ecosistem de inovare.


Citiți articolul original pe start-up.ro

Declinarea răspunderii! romaniahub.ro este un agregator automat al media din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară.Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (start-up.ro) Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – [email protected]. Conținutul va fi șters în 24 de ore.
Redactia

Redactia

RomaniaHUB.ro este o resursă online care ajută la conectarea companiilor cu furnizorii de servicii în care pot avea încredere. Ne dorim să fim o sursă de inspirație pentru industria marketingului digital, dar și un canal de educație pentru celelalte categorii de public interesate de marketing digital, seo, web design, ecommerce.
mood_bad
  • Niciun review
  • Adauga un comentariu

    Alții au citit și...

    top-shop.ro

    Citește și...

    Newsletter

    Abonați-vă si primiți e-mailul săptămânal care face citirea știrilor business mai plăcută. Rămâneți informat și distrați-vă, gratuit.

    PS: Abonarea la newsletter este supusă Politicii noastre de confidențialitate și Termenilor și condițiilor.