Shein și Temu ar putea reprezenta o amenințare mai mare decât TikTok. O spun chiar oficialii rețelei de socializare, iar miza acuzației lor este asigurarea supraviețuirii pe piața americană.
La începutul acestui an, Legea privind protecția americanilor împotriva aplicațiilor controlate de adversari străini (PAFACA) – menită să protejeze securitatea națională a Statelor Unite de amenințările reprezentate de aplicațiile gen “TikTok și orice aplicație sau serviciu succesor” – a fost aprobată în mai puțin de două luni, atât de Camera Reprezentanților, cât și de Senat, și semnată apoi la fel de rapid de președintele Joe Biden.
Legea impune TikTok să găsească un cumpărător din SUA care să-i preia într-un timp cât mai scurt operațiunile, în caz contrar urmând să fie interzisă pe teritoriul american, unde are în momentul de față în jur de 170 de milioane de utilizatori. TikTok a reacționat imediat și a dat în judecată guvernul american pentru încălcarea Primului amendament, privind libertatea de exprimare.
Ajuns zilele trecute în fața judecătorilor de la Curtea de Apel din Washington, DC, Andrew Pincus, partener la firma de avocatură Mayer Brown, reprezentanta intereselor TikTok în acest proces, a recurs la o strategie considerată surprinzătoare de mulți observatori, subliniind faptul că PAFACA vizează în mod expres și nedrept aplicația de socializare, absolvind în schimb alte companii chineze care ar putea reprezenta amenințări mai mari în ceea ce privește securitatea datelor.
“Există companii de comerț electronic foarte importante, cu sediul în China sau în alte locuri, care colectează mult mai multe date decât TikTok. Date foarte sensibile”, a spus Pincus. Deși acesta nu a pronunțat niciun nume, un document depus la dosar invocă același argument și face referire directă la politicile de confidențialitate ale Shein și Temu – doi dintre cei mai mari retaileri online de fast fashion din lume, comparați adesea cu TikTok ca exemple rare de companii chineze de tehnologie care au reușit să dea lovitura în SUA.
Este TikTok sub influența regimului de la Beijing?
În ultimii ani, TikTok a trebuit să pledeze în fața autorităților americane că acuzațiile potrivit cărora aplicația sa mobilă ar colecta o grămadă de date despre utilizatori, date pe care le-ar (putea) transmite apoi guvernului chinez, nu sunt altceva decât simple speculații.
Preocupările legate de conexiunile TikTok cu autoritățile de la Beijing au determinat guvernele din întreaga lume să interzică aplicația pe dispozitivele oficiale, iar aceste temeri au luat în considerare relația din ce în ce mai tensionată dintre SUA și China.
Experții în securitate spun că îngrijorările Washingtonului nu sunt lipsite de fundament, dar că în momentul de față nu există dovezi concrete că guvernul chinez ar fi spionat într-adevăr utilizatorii americani prin intermediul TikTok. Platforma nu operează în China, dar teoriile rostogolite acum în spațiul public spun că ByteDance – compania-mamă – ar putea fi forțată să coopereze cu autoritățile de la Beijing în ceea ce privește o gamă largă de activități de securitate, inclusiv transferul datelor colectate de TikTok, din moment ce guvernul chinez are o influență semnificativă asupra afacerilor aflate sub jurisdicția sa.
Fondată de antreprenorul chinez Zhang Yiming, cel care a deținut și funcția de CEO până în mai 2021, când se spune că s-ar fi retras din fruntea companiei în urma presiunilor venite de la guvernul chinez, ByteDance deține o suită de aplicații construite în jurul unor nuclee AI care învață din mers preferințele individuale ale utilizatorilor, folosindu-se de datele colectate de la aceștia.
Agențiile de informații au stabilit că autoritățile chineze ar putea într-adevăr colecta date prin TikTok, dar au repetat la rândul lor că nu există dovezi că ar fi și făcut acest lucru, potrivit The New York Times. Mai multe analize independente au concluzionat, la rândul lor, că TikTok nu pare să colecteze mai multe informații despre utilizatori decât o fac Facebook sau Twitter, de exemplu.
În momentul de față, o interdicție totală a TikTok există doar în India, care a anunțat încă din 2020 interzicerea a 59 de aplicații dezvoltate de companii din China, printre care TikTok și WeChat, sub suspiciunea că ar fi angajate în “activități care prejudiciază suveranitatea și integritatea țării”. TikTok avea în acel moment în India 150 de milioane de utilizatori activi lunari.
În ceea ce privește Shein și Temu, acestea au atras mai degrabă atenția autorităților prin practicile de business și strategiile îndoielnice de marketing. În SUA, cele două companii se confruntă cu acuzații de evaziune de taxe și concurență neloială, acuzații fondate pe exploatarea unei legi comerciale care permite importul fără taxe vamale al articolelor din transporturi cu o valoare mai mică de 800 de dolari americani.
Luna trecută, Casa Albă a anunțat o propunere legislativă care exclude de la scutirile vamale expedierile în străinătate de produse care fac obiectul tarifelor SUA-China. Măsura ar putea crește semnificativ costurile de transport pentru Shein și Temu, afectându-le direct proporțional și profitabilitatea.
Citiți articolul original pe newmoney.ro
Adauga un comentariu