Lumea afacerilor imobiliare este dintotdeauna o lume a concurenței acerbe. Azi această concurență extremă se traduce prin concurența acestora în domeniul digital. Având în vedere că orice companie poate să beneficieze de tehnologiile actuale ce implică vizualizare tridimensională, ba chiar tururi virtuale, ca sa nu mai vorbim de AR, un site al unei companii imobiliare trebuie să fie mai mult decât perfect pentru a se putea situa în fața miilor de firme din domeniul lor.
Se poate spune încă că până de curând lumea imobiliarelor se desfășura mai degrabă în aer liber: contactai un agent imobiliar găsit pe un director de imobiliare, iar acesta se întâlnea cu tine, client peste tot prin localitate pentru a-ți arăta diverse variante conform dorințelor tale. Șarmul personal și puterea de convingere erau extrem de importante și de multe ori nici nu era nevoie să ai un site, căci afacerea curgea de la sine datorită unor agenți foarte buni vânzători. Pe măsură ce lumea s-a transformat ușor într-una digitală, iar oamenii s-au confruntat cu lipsa de timp, dar au avut și variante simple de a-și rezolva diversele probleme, necesitatea unor site-uri performante în domeniul imobiliarelor a devenit una evidentă.
Am alcătuit mai jos o listă legată nu de cum să vă faceți un site de imobiliare pentru că nici nu mă gândesc că nu îl aveți, ci despre cum să deveniți mai buni, mai „găsibili” de către potențialii clienți. Pe scurt, cum să îmbunătățiți site-ul prin SEO și nu oricare, ci cel local.
- Evaluează situația actuală a site-ului tău
De fiecare dată când pornești pe drumul SEO, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să evaluezi situația actuală a site-ului deja existent, să faci un audit.
O evaluare corectă necesită mult timp și multă muncă, dar doar pornind de la date concrete, existente poți vedea care sunt zonele ce necesită atenție și ce anume trebuie modificat și/sau optimizat.
Există mai multe aspecte asupra cărora trebuie să te concentrezi, și anume: structura site-ului și a paginilor, linkuri, conținut, accesibilitate, vizualizarea site-ului de pe terminalele mobile, viteza de încărcare. Vezi care sunt paginile are sunt cotate mai bine la căutările pe Google și descoperă de ce celelalte nu reușesc. Verifică de asemenea dacă site-ul tău apare în primele pagini la căutările locale.
- Optimizează site-ul tău web pentru Google
Pasul următor după auditarea situației actuale a site-ului tău este să îndrepți problemele găsite, apoi să optimizezi tot restul său conform cu standardele actuale în domeniu SEO. Va trebui să optimizezi navigația în interiorul site-ului și să descoperi ce variantă se potrivește mai bine cu dorințele utilizatorului. Chiar dacă viteza de încărcare a site-ului este bună verifică încă o dată ca nu cumva după efectuarea modificărilor să se fi schimbat, iar dacă poți fă-l și mai rapid. Calitatea imaginilor și a materialului video trebuie să fie impecabile pentru că ceea ce vinzi tu se bazează pe prima impresie pe care o lasă o imagine sau un filmuleț de prezentare.
- Optimizează site-ul tău web pentru terminalele mobile
Conform statista.com, mai mult de 52% din traficul pe Internet provine de la terminalele mobile, iar dacă site-ul tău nu este optimizat pentru acestea vei pierde mai mult de jumătate din potențialii clienți. Nimeni nu mai are azi răbdare să verifice site-ul tău de pe desktop dacă nu se vede bine pe mobil și nici nu se vor chinui să mărească și să micșoreze textul sau să alerge după poze prin pagină. Așa că trebuie să optimizezi obligatoriu site-ul tău pentru a fi accesat și folosit la fel de bine pe toate terminalele existente.
- Înscrie site-ul pe Google My Business
Atunci când efectuați o căutare cu caracter local pe Google, spre exemplu „florării sector 2 București” veți observa că Google marchează la începutul primei pagini de rezultate 3 pagini, la care subliniază adresa, le marchează cu deschis sau închis și le și plasează pe hartă. Secretul pentru a putea să fi unul dintre acei norocoși este ca la optimizarea site-ului să ai și contul și profilul de Google My Business creat. Acesta trebuie să includă cât mai multe informații posibile, ba chiar și poze cu cele mai interesante oferte ale tale.
- Adaugă site-ul și ofertele tale în directoare relevante
Găsește toate directoarele de imobiliare locale și înscrie nu numai agenția ta acolo, dar postează chiar și anunțurile pe care îți dorești să le promovezi. Pentru că de obicei la căutările de tipul „apartament 3 camere Militari” sau „vânzare casă curte Constanța” primele rezultate vor fi ale unor directoare de anunțuri imobiliare este important să te promovezi și pe acestea. Majoritatea acestor baze de date îți permit să creezi un cont de firmă, să introduci toate datele agenției tale, ba chiar să promovezi contra cost anumite anunțuri prin a le face să apară primele la rezultate. În România cele mai importante directoare de imobiliare sunt imobiliare.ro, storia.ro și olx.ro. OLX se adresează mai degrabă persoanelor particulare și în ultima vreme promovează anunțurile apărute pe Storia, drept urmare concentrează-te pe primele două.
- Folosește Structured Data Markup (Schema)
Acesta este un limbaj markup, adică un cod ce nu se vede de către utilizator, dar ajută motoarele de căutare sau browser-ele să identifice anumite elemente și să le afișeze ca atare. În cazul lui Schema acesta structurează părți de conținut în așa fel încât ele să fie mai ușor de recunoscut de către motoarele de căutare și indexate în conformitate. Mare parte din Snippets se bazează pe acest tip de markup, drept urmare este foarte important. Mai țineți minte când meta era puțin utilizată, iar cei care pricepuseră importanța lui erau în primele rezultate la căutare și toată lumea se întreba de ce și cum. Ei bine, la fel este și cu Schema. Sunt câteva elemente comune de Structured Data Markup ce se pot folosi în afacerile imobiliare: Place, Product, Offer, RentAction, Residence, PostalAddress, RealEstateAgent, WebPage, etc.
- Fii activ pe rețelele de socializare
Rețelele de socializare sunt un instrument ce ajută orice companie să capete vizibilitate și recunoaștere. Totuși pentru că acestea sunt revizuite de obicei foarte rapid de către utilizatori este foarte important să postezi conținut scurt și la obiect. În cazul agențiilor imobiliare acest fapt reprezintă un avantaj, pentru că postările tale pot fi scurte, doar o imagine și o scurtă descriere sau ghicitoare lângă și gata. Ușor de văzut, ușor de recunoscut.
Rețelele sociale îți dau posibilitatea să te implici în campanii locale legate de administrația locală, spre exemplu salvarea unei clădiri istorice te poate situa în afara concurenței pentru că nu dorești dărâmarea ei pentru ca sa apară un nou complex de locuințe din care tu ai putea câștiga. Exemplele aici pot fi nenumărate. Cel mai important este să fii activ, să răspunzi, să postezi, să comentezi, să te înscrii în grupurile importante.
- Creează articole relevante local
Capcana în care cad mulți cei care dețin site-uri web atunci când vine vorba de conținut este crearea de conținut general. Este foarte important să studiezi cu atenție publicul căruia ă te adresezi, interesele acestora, dar și să cercetezi bine toate aspectele domeniului în care activezi. Pentru a deveni relevant la căutările locale pentru site-ul de imobiliare verifică ce probleme are comunitatea căreia te adresezi: asigurări, înregistrări fiscale, carte funciară, etc. Scrie despre acestea, oferă soluții, ba chiar propune metode de ajutor sau combatere a problemelor respective. Scrie despre parcuri, dezvoltări de locuințe, locuințe inteligente, etc. Folosește-te de conturile de pe rețelele sociale și întreabă oamenii, ba chiar creează concursuri pentru a descoperi ce puncte nevralgice sunt pe lista celor cărora te adresezi și care trăiesc în comunitatea respectivă. Apoi transformă sugestiile sau întrebările acestora în articole și conținut.
- Creează conținut video
Este un fapt constat deja că utilizatorii de Internet sunt mai înclinați să vizioneze un filmuleț, un material video, decât să citească un text. Componenta vizuală are un efect mult mai puternic asupra creierului uman. Dacă vreți cu adevărat să fiți în fața tuturor celor din concurență creați un canal pe YouTube și postați clipuri informative, de promovare sau chiar amuzante. Puteți să faceți prezentări de case sau apartamente, puteți crea o sesiune de întrebări și răspunsuri cu o anumită comunitate de cumpărători, puteți publica un material legat de cele mai ciudate case din lume, etc.
- Găsește acele cuvinte cheie lungi (long-tail) nefolosite de concurență
Este foarte greu să te afli printre primele poziții la căutare atunci când vorbim de domenii extrem de competitive, iar aici putem include cu ușurință domeniul imobiliarelor. Cuvintele cheie obișnuite, ce sunt denumite și head keywords sunt extrem de comune, dar pe lângă faptul că fiecare site din domeniu va fi optimizat pentru acestea, ele nu reprezintă decât o căutare oarecare a cuiva ce are puține șanse să se materializeze prin conversie a clientului și apoi în vânzare.
Cuvintele cheie de tip long-tail sunt cuvinte de „profunzime” ca să spun așa, iar faptul că ele caută ceva absolut specific demonstrează o intenție cât de cât evidentă pentru o cumpărare viitoare.
Cuvintele cheie normale sunt de genul „apartament 2 camere București”, iar cele long-tail sunt „închiriere apartament 2 camere cu balcon Ștefan cel Mare”. Cel ce caută un apartament de 2 camere nu știe dacă vrea să cumpere sau să închirieze și nu are nicio idee legată de zona din București, ci pur și simplu caută, poate că vrea să facă o comparație de preț sau din curiozitate. Cealaltă căutare arată o intenție clară de a găsi un apartament de 2 camere pentru închiriat în zona Stefan cel Mare.
Ceea ce trebuie tu să faci este să găsești acele long-tail-uri ce nu se află în căutările ce afișează site-urile concurenței și să le introduci la tine pentru a putea tu să ieși câștigător.
CONCLUZIE
Tot ce v-am descris mai sus nu este ușor și sunt convinsă că nici nu pare. Din păcate dacă aveți o afacere de imobiliare va trebui să încercați să treceți prin mai mult de jumătate din cele de mai sus. Dacă nu sunteți pe terminalele mobil, pe rețelele sociale, dacă nu apăreți marcați la căutările locale, atunci puteți deja să renunțați, pentru că foarte curând singura modalitate pentru ca o afacere, mai ales din cele cu caracter local, să fie cunoscută online va fi doar cu ajutorul unui site extrem de optimizat și actualizat.
Adauga un comentariu