Freshful by eMAG a ajuns în 1 din 7 case din București, în 2024doar 3 minute sa citesti articolul

parc masini freshful

În 2024, Freshful a ajuns într-una din șapte case din București, majoritatea clienților plasând o comandă cu o frecvență de maximum două săptămâni.

În topul celor mai comandate produse se numără alimente naturale precum pătrunjel, ceapă verde, mărar și banane bio, dar și produse de genul ulei de floarea soarelui, apă plată și diverse tipuri de făinuri.

25.000 de clienți au apelat la SGR prin Freshful

„În cel de-al treilea an de activitate, Freshful a înregistrat o tendință ascendentă constantă. S-a conturat tot mai clar profilul noului client, care preferă să plaseze comenzile online și să valorifice timpul câștigat în moduri mai eficiente, așa cum își dorește. Numărul de clienți a crescut semnificativ în 2024, datorită înțelegerii beneficiilor pe care le oferă serviciul nostru. Am avut o rată de creștere superioară pieței de retail, în ciuda unui buget de promovare mult mai redus, în principal datorită recomandărilor organice ale utilizatorilor noștri. Ei ne recomandă prietenilor, rudelor și colegilor acestora pentru că economisesc timp și efort, resurse esențiale în prezent. În 2024, am lansat și programul SGR, care completează economia de timp a clienților prin colectarea ambalajelor reciclabile de la domiciliu. Rezultatele sunt remarcabile, cu o rată de adopție extraordinară a acestui serviciu”, a declarat Tudor Mihăilescu, General Manager Freshful by eMAG.

Freshful a introdus, în noiembrie 2024, serviciul de colectare a ambalajelor SGR direct de la domiciliu. Rata de adopție în rândul clienților a depășit așteptările, fiind colectate peste două milioane de ambalaje în primele două luni de la lansare. Peste 25.000 de clienți au apelat la serviciu și au predat peste 65.000 de saci cu ambalaje. Sacul de colectare al ambalajelor SGR de 70 de litri este cel mai adăugat produs de clienți cu opțiunea Add to order, cu care se poate adăuga în coș și după plasarea comenzii.

18 ore salvate într-un an cu ajutorul aplicației

Un client Freshful a salvat, în medie, în 2024, 18 ore din viață apelând la cel mai mare hipermarket 100% online din România, echivalentul a două nopți cu somn odihnitor, două seri de maraton de filme cu prietenii sau 18 sesiuni de sport. Folosind beneficiul comenzii online prin aplicație pentru cumpărăturile de alimente și obiecte casnice, evită timpul petrecut în magazine și în trafic. Timpul salvat de clienții Freshful crește cu ajutorul beneficiului oferit în care ambalajele SGR sunt colectate de curieri în momentul livrării comenzii.

Majoritatea clienților preferă ora 11:00 pentru plasarea comenzii, în timp ce intervalul preferat pentru livrarea comenzii este 08:00 – 10:00. Cei mai activi clienți Freshful sunt în sectorul 3, București.

180 de tone de mâncare au fost salvate de la risipă în 2024, cu ajutorul funcției Save Me. Creată cu scopul de a contribui la reducerea risipei alimentare, secțiunea Save Me include produse și alimente cu vânzare accelerată, astfel încât acestea pot fi comandate înainte de termen, minimalizând riscul să devină risipă alimentară. Oferta de produse incluse aici beneficiază de prețuri reduse tocmai pentru a încuraja consumul înainte de termen.

freshful in 2024

 


Citiți articolul original pe start-up.ro

Declinarea răspunderii! romaniahub.ro este un agregator automat care aduna tot ce e mai bun din media de business din Romania. În fiecare articol este specificat hyperlinkul către sursa primară. Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (start-up.ro) Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail – contact@romaniahub.ro. Conținutul va fi șters în 24 de ore.
Picture of Redactia

Redactia

RomaniaHUB.ro este o resursă online care ajută la conectarea companiilor cu furnizorii de servicii în care pot avea încredere. Ne dorim să fim o sursă de inspirație pentru industria marketingului digital, dar și un canal de educație pentru celelalte categorii de public interesate de marketing digital, seo, web design, ecommerce.
mood_bad
  • Niciun comentariu
  • Adauga un comentariu

    Newsletter

    Abonați-vă si primiți e-mailul săptămânal care face citirea știrilor business mai plăcută. Rămâneți informat și distrați-vă, gratuit.

    PS: Abonarea la newsletter este supusă Politicii noastre de confidențialitate și Termenilor și condițiilor.