4 obiective esențiale pe care trebuie să le optimizați pe social mediadoar 6 minute sa citesti articolul

woman using iphone

Statisticile spun ca peste 3,84 miliarde de oameni folosesc rețele de socializare, iar 87% dintre specialiștii în marketing folosesc diversele rețele de socializare pentru promovarea conținutului. Aceste date au fost publicate, însă, în 2019, iar de atunci a trecut mai bine de un an. Mai mult decât atât, acest an a fost foarte important pentru impactul și răspândirea rețelelor sociale.

Putem spune categoric faptul că 2020 a fost anul rețelelor de socializare, ba chiar acestea au început să înlocuiască ușor-ușor diverse alte canale de comunicare către public, inclusiv atunci când vorbim de comunicarea oficială. Fenomenul social media  aluat o amploarea atât de mare în ultimii doi-trei căci prezența unei companii sau a unui brand pe acestea a devenit absolut obligatorie.

Totuși, simpla prezență nu este totul în social media. La fel ca și în cazul site-ului companiei tale, prezența ta pe rețelele de socializare trebuie să fie optimizată în așa fel încât să conteze, să fie relevantă pentru cei ce te urmăresc și/sau pentru cei ce vor să ajungă la tine. Pe ce anume trebuie să ne concentrăm atunci când începem optimizarea pe rețelele de socializare? Care sunt acele obiective esențiale pe care trebuie să le abordăm pentru a ne asigura că efortul nostru de marketing a avut succes și pe acest canal de comunicare? Mai jos găsiți aceste 4 obiective esențiale!

  1. Fă-te cunoscut! Încearcă să faci mesajul tău auzit de cât mai mulți!

Scopul inițial al oricărei campanii de marketing este de a face cunoscută compania respectivă, produsele sale, elementele sale de identificare. Toate acestea țin de o ramură denumită în limbaj de specialitate „brand awarness”. Această noțiune presupune că brand-ul sau compania ta sunt atât de cunoscute, datorită eforturilor tale de face acest lucru, încât logo-ul tău, mesajul tău sau orice caracteristică definitorie a acestora este recunoscut de o mare parte a oamenilor. Gândește-te la brand-uri precum H&M sau Android, vei constata că le recunoști tot timpul și nu doar datorită logo-ului, dar și a faptului că ele aduc aminte pieței în mod continuu cine și cum sunt. Trebuie să faci acest lucru și în social media în mod constant, mai ales dacă afacerea ta este la început. Cum?

Alege acele hashtag-uri ce te reprezintă pe tine în mod distinct. Spre exemplu, dacă vinzi mâncare pentru animale, hashtag-uri de tipul #mancareanimale sau #foodforanimals sunt atât de comune încât nu te pot reprezenta doar pe tine în mod unic. Alege mai degrabă, funcție de mesajul pe care vrei să îl transmiți clienților ceva mult mai specific și clar, pe lângă numele brand-ului tău, spre exemplu: #naturelovesanimals sau #mancarenaturalăanimale, dacă vinzi mâncare Premium Bio sau ecologică pentru animale. O altă idee ar fi să folosești  variantă prescurtată a motto-ului sau a sloganului tău.

Creează conținut de calitate și care merită să fie partajat de către cei care s-ar putea abona la pagina ta. Aici trebuie să studiezi care sunt interesele și preferințele publicului tău țintă și să creezi postări informative, utile sau amuzante care să se încadreze în dorințele acestora.

Puterea celor care deja te urmăresc este foarte importantă pentru tine, așa că dacă vrei să te faci cunoscut și altora implică-i în acest proces pe cei care deja te știu. Găsește modalități de a motiva utilizatorii paginii tale de pe rețeaua de socializare de a crea conținut în care să te menționeze sau de a partaja cu alții informațiile transmise de tine. Astfel vei ajunge la mai mulți, iar ceea ce este important este că vii deja cu o recomandare de la cineva cunoscut.

  1. Creează o comunitate în jurul tău

Să nu uităm că până la urmă rețelele de socializare sunt despre … socializare. Este vorba despre comunități fie de oameni care se cunoscut în viața reală, fie de oameni care intră în contact datorită unor interese sau pasiuni comune.

Acea comunitate pe care ai strâns-o deja și care îți urmărește pagina pe rețeaua de socializare poate fi atrasă și implicată în multe proiecte. Creează concursuri cu premii diverse, nu neapărat cu valori mari, ci care mai degrabă să releve faptul că pentru tine cei din jurul tău, cei ce te urmăresc sunt importanți. Cere-le opinia prin crearea de sondaje sau publicare de Story-uri ce pun întrebări. Creează postări amuzante în care să îi faci să ghicească ceva anume sau să dea titluri amuzante unor imagini.

Folosește-te de instrumentul live pentru a crea conținut live legat de anumite evenimente la care participi sau chiar pentru a informa clienții sau a purta diverse discuții cu aceștia. Creează un grup pe Facebook și invită clienții deja existenți să participe și să se implice. Răspunde la comentarii indiferent cât de mult te deranjează sau cât de simple sunt acestea. Arunci când te confrunți cu un comentariu negativ, răspunde cu calm și încearcă să ajungi la o soluție și o rezolvare a problemei. Când comentariile sunt scurte, adaugă măcar o inimioară să te asiguri că cel ce l-a lăsat știe că îți pasă.

  1. Atragerea de noi potențiali clienți (leads)

Scopul oricărui efort realizat în marketing este de a genera vânzări, de a aduce în continuu clienți, vechi sau noi. Pentru ca vânzările să crească trebui ca și numărul clienților să crească, iar pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie să atragi clienți potențiali care se vor converti sau nu in clienți siguri.

Fă în așa fel încât platformele sociale să te ajute în acest demers de obținere de clienți potențiali. Folosește metodele de publicitate plătită existente pe toate asemenea rețele. Vei putea crea anunțuri care să țintească anumite grupuri sau anumite obiective ale companiei tale și te va ajuta și să fi cunoscut.

Creează concursuri care să aibă ca scop de data aceasta vânzarea unor anumite produse, precum promoții de sezon sau speciale pentru cei ce vizualizează o anumită postare. Realizează o legătură între canalul tău de comunicare pe social media și site-ul tău. Ajuta-te de promovarea și anunțurile pe aceste rețele pentru a putea promova diverse produse sau servicii oferite în mod gratuit pe site-ul tău (precum fișiere cu informații sau sfaturi ce se pot descărca, invitații la diverse evenimente sau seminare, etc).

O altă strategie folosită în acest scop este utilizarea butoanelor specifice de call to action atașate unor anumite postări. Rețelele de socializare precum Facebook oferă o gamă de asemenea butoane îndreptate spre anumite acțiuni clare, precum: rezervarea, cumpărarea, trimiterea unui mesaj, contactarea prin email, etc.

  1. Generarea de vânzări directe din platforma socială

Așa cum spuneam mai sus trebuie să folosești butoanele de tip Call to Action, iar acestea sunt de obicei puse la dispoziție de platforma de socializare. Postarea ta trebuie să fie însoțită de un „Cumpără Acum” sau „Shop Now” și vânzarea va fi creată foarte facil.

Pe de altă parte, două rețele sociale oferă deja integrarea unor magazine virtuale în interiorul contului tău de pe acestea. Evident contul tău trebuie să fie unul business. Instagram și Facebook oferă posibilitatea creării unui magazin chiar în interiorul aplicației. Clientul nici nu mai trebuie să apese „shop now”, ci doar trebuie să treacă în tab-ul de shopping al aplicației și poate cumpăra ce își dorește de la cel ce deține pagina.

CONCLUZIE

Optimizarea prezenței pe social media trebuie să devină o prioritate, dar totodată nu trebuie să neglijezi sub nicio formă site-ul tău și SEO pentru acesta. De cele mai multe ori un potențial client ajunge în cele din urmă pe site-ul tău așa că acesta trebuie să aibă toate atributele necesare pentru a menține acel lead.

Picture of Redactia

Redactia

RomaniaHUB.ro este o resursă online care ajută la conectarea companiilor cu furnizorii de servicii în care pot avea încredere. Ne dorim să fim o sursă de inspirație pentru industria marketingului digital, dar și un canal de educație pentru celelalte categorii de public interesate de marketing digital, seo, web design, ecommerce.
mood_bad
  • Niciun comentariu
  • Adauga un comentariu

    Newsletter

    Abonați-vă si primiți e-mailul săptămânal care face citirea știrilor business mai plăcută. Rămâneți informat și distrați-vă, gratuit.

    PS: Abonarea la newsletter este supusă Politicii noastre de confidențialitate și Termenilor și condițiilor.