Descoperirile cheie ale sistemului solar: O scurtă cronologie a sistemului solardoar 4 minute sa citesti articolul

cronologie sistem solar

Pentru a înțelege sistemul nostru solar, oamenii de știință și astronomii au petrecut secole făcând investigații și analize științifice riguroase. Iată câteva dintre constatările cheie care au contribuit la înțelegerea actuală a sistemului solar:

Astronomii greci au descoperit cinci planete în 400 î.Hr.

Astronomii au observat corpuri cerești care, spre deosebire de stele, se deplasează pe cerul nopții încă din Grecia Antică. Aceste obiecte au primit denumirea de „planete” de către grecii antici, ceea ce însemna „rătăcitori”. Cu ochiul liber, ei au putut discerne cinci planete: Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn.

Modelul heliocentric este propus de Copernic în 1543 

Aristarh din Samos, un astronom grec, a fost primul care a propus ca Pământul să se învârtă în jurul soarelui. Nicolaus Copernic, un astronom, și-a confirmat ipoteza secole mai târziu, susținând că soarele este un punct fix în jurul căruia orbita Pământul și alte planete. În timp ce Copernic a propus teoria conform căreia aceste orbite erau cercuri perfecte, un om de știință pe nume Johannes Kepler a propus teza cum că ele au fost mai degrabă eliptice decât circulare, câteva decenii mai târziu. În această perioadă istorică, paradigma heliocentrică (în care planetele orbitează soarele) a fost puternic disputată. Pentru susținerea heliocentrismului, Galileo Galilei a fost judecat și condamnat la arest la domiciliu.

Newton propune teoria gravitației în 1669 

Până la mijlocul anilor 1600, astronomii nu și-au putut da seama de ce planetele orbitează soarele sau care sunt regulile ce le guvernează mișcarea. Sir Isaac Newton a descoperit ecuația matematică care ar putea reprezenta grafic cu exactitate mișcarea planetelor în 1669.

Uranus este descoperit de Herschel în 1781 

În 1781, un astronom numit William Herschel a folosit un telescop pentru a găsi ceea ce credea că este o nouă cometă. Cu toate acestea, după ce a studiat orbita cometei, Herschel a stabilit că este o nouă planetă, pe care a numit-o Uranus. Din cele mai vechi timpuri, aceasta a fost prima planetă găsită în sistemul nostru solar, întrucât orice altă planetă a fost vizibilă pentru ochiul uman și fără a fi necesară utilizarea telescopului.

Piazzi descoperă centura de asteroizi în 1801

Giuseppe Piazzi, un astronom, a văzut un obiect între Marte și Jupiter pe care l-a numit Ceres, o nouă planetă. Cu toate acestea, astronomii au identificat ulterior mii de obiecte mai mici de dimensiuni similare în vecinătatea lui Ceres, ducând la desemnarea unei centuri de asteroizi între planetele interioare și exterioare.

Neptun este descoperit de Galle în 1846 

Descoperirea lui Neptun, ultima planetă cunoscută a sistemului nostru solar, a fost un moment important care a atras multe dintre descoperirile anterioare ale comunității astronomice. În urma descoperirii lui Uranus de către William Herschel, un om de știință numit Alexis Bouvard a studiat cursul planetei și a descoperit că ceva nu era chiar în regulă: orbita lui Uranus nu se potrivea cu ecuațiile de greutate ale lui Newton.

În loc să respingă principiile lui Newton, el a emis ipoteza că orbita lui Uranus era perturbată de ceva din spațiu. John Couch Adams și Urbain Le Verrier, doi astronomi, au început să descurce statistici și să publice concluzii cu ceea ce pretindeau a fi locația exactă a corpului celest intervenit. ohann Gottfried Galle, astronom la un observator, a privit cerul nopții prin telescopul lor enorm și a văzut pentru prima dată noua planetă Neptun, aducând numărul total de planete din sistemul nostru solar la opt.

Pluto este descoperit de Tombaugh în 1930

Percival Lowell, un astronom, a observat ușoare discrepanțe în orbitele lui Uranus și Neptun și a emis ipoteza că o altă planetă (supranumită „Planeta X”) era acolo. Drept urmare, astronomul Clyde Tombaugh l-a descoperit pe Pluto în 1930. Pluto a fost desemnat mai târziu ca planetă pitică de către Uniunea Astronomică Internațională (IAU) în 2006, mai degrabă decât o planetă autentică din așa-numita centură Kuiper.

1971 – Găurile negre sunt confirmate 

În anii 1960, astronomii au început o nouă formă de cercetare numită astronomie cu raze X. Cercetătorii ar trimite rachete și sateliți echipați cu tehnologie de raze X în afara atmosferei Pământului pentru a detecta sursele de raze X din universul din apropiere. Cercetătorii au descoperit mai multe surse de raze X extrem de strălucitoare care nu emit lumină optică; în 1971, au identificat prima gaură neagră, confirmându-le existența.

1992 – Jewitt și Luu descoperă centura Kuiper 

La începutul anilor 1990, astronomii David C. Jewitt și Jane Luu realizau un nou studiu observând obiecte dincolo de Neptun, când au descoperit o grupare mare de obiecte îndepărtate (asemănătoare cu centura de asteroizi). Ei au numit acest câmp al asteroizilor înghețați „centura Kuiper”.

2002 – Descoperirea Eris 

În 2002, un grup de oameni de știință condus de Mike Brown a descoperit un obiect mare care orbitează soarele de-a lungul unei căi eliptice care, în cea mai mare parte, se extindea mult mai departe decât Neptun sau Pluto. Cercetările ulterioare au arătat că obiectul era puțin mai masiv decât Pluto, care are puțin mai mult volum. Obiectul mare a fost catalogat oficial ca o planetă pitică și, în cele din urmă, a fost numit Eris.

2008 – Descoperirea apei pe lună 

În timpul unei expediții lunare, nava spațială India Chandrayaan-1 a utilizat o sondă care a afectat pătruns dincolo de suprafața craterului Shackleton al lunii și a eliberat resturi subterane. Echipa de cercetare a analizat resturile și a detectat prima dovadă directă a apei în polii reci și umbriți ai suprafeței lunii.

2011 — Posibilitatea apei pe Marte 

În 2011, oamenii de știință ai NASA au observat ceea ce părea a fi apă, observând de la distanță ceea ce păreau a fi umbre lăsate de drumul croit de apă, pe anumite dealuri în lunile mai calde ale lui Marte, sugerând că alte planete din sistemul nostru solar ar putea avea apă.

2020 – Descoperirea apei pe suprafața luminată de soare a lunii 

În 2020, cercetătorii NASA au descoperit că apa lunară era mult mai abundentă decât se credea anterior. În timp ce cercetătorii anteriori au găsit doar dovezi ale apei în craterele reci și umbroase ale lunii, NASA a găsit dovezi ale apei chiar și în zonele însorite, sugerând că apa poate fi distribuită pe o mare parte a suprafeței lunii.

Redactia

Redactia

mood_bad
  • Niciun review
  • Adauga un comentariu

    Alții au citit și...

    windows 11 lansare 5 octombrie
    Sci Tech

    Windows 11, se lanseaza pe 5 octombrie

    Microsoft a declarat  că va începe să ofere upgrade-uri gratuite pentru Windows 11, următoarea versiune a sistemului său de operare desktop, pentru computerele eligibile de

    Citeste »

    Citește și...