În perioada 27-28 septembrie, românii de la UiPath au organizat în SUA cea de-a cincea ediție a evenimentului FORWARD, în cadrul căruia anunță noi produse la care lucrează, precum și noi parteneriate. În ultima zi a evenimentului, dedicat clienților și partenerilor companiei, Daniel Dines, cofondator și Co-CEO al primului unicorn românesc, a urcat pe scenă pentru a prezenta câteva dintre reușitele companiei din ultimul an.
„Am construit o categorie grozavă împreună. Am construit o industrie, împreună, alături de clienți și parteneri. Am reușit să aducem îmbunătățiri în viața tuturor”, a spus în deschiderea discursului său Daniel Dines.
Acesta a vorbit, din nou, despre începuturile UiPath și despre faptul că, în acest moment, compania are o cotă de 34% pe piața de RPA (Robotic Process Automation).
„Acum 10 ani UiPath aproape nu avea venituri, eram 10 oameni într-o companie, într-un mic apartament în București, România. Azi avem o cotă de piață de 34% din piața de RPA. Am înțeles că este momentul în care există o convergență în tehnologie”, a msi spus Dines.
Potrivit Co-CEO-ului companiei, în acest moment vorbim despre 281 de milioane de automatizări executate prin cloud-ul UiPath, o creștere de 2x a numărului de clienți pentru suita de soluții de process & task mining pentru o înțelegere mai bună a documentelor. Totodată, se observă o creștere de 5 ori a numărului de clienți din aplicațiile UiPath.
”Mi-am dat seama că vom începe această revoluție în RPA, în automatizare, acum 5 ani, când organizăm primul eveniment FORWARD în New York, și când am avut alături peste 700 de persoane, deși noi ne așteptam doar la vreo 400. În anii următori am demonstrat cum roboții pot cuceri lumea, cum pot fi îmbunătățiți, cum pot învăța noi abilități, că sunt inteligenți. Construind pe succesul nostru și al evenimentelor am arătat puterea componentelor integrate, că doar punând la un loc mai multe tehnologii putem construi ceva cu adevărat grandios. Azi este o poveste despre cum RPA schimbă modul în care operăm și inovăm”, a declarat Dines în cadrul evenimentului FORWARD 5.
”Fiecare companie are drumul ei. Noi am început prin construirea unui tool pe care l-am vândut către alți dezvoltatori. Apoi am stat în tranșee vreme de 10 ani construind tehnologia din jurul acelui tool. Acei ani sunt cei care ne-au dus până în acest moment, ne-au motivat să construim ceva important. Când am găsit acel Product Market Fit, că ceea ce făceam avea capacitatea de a rezolva probleme complexe și critice pentru business-uri, ne-am dat seama că este momentul în care piesele au început să se așeze. Am investit foarte mult în ultimii 3-5 ani în cloud-ul nostru. Este segmentul de business cu cea mai mare creștere pentru noi”, a adăugat oficialul UiPath.
Daniel Dines a povestit și despre 3 sfaturi importante pe care le-a primit în 2016 de la Vargha Moayed, care a deținut funcția de Chief Strategy Officer al UiPath până în primăvara acestui an.
”Mi-a spus că am nevoie de 3 lucruri pe care să le știu pentru a construi acest business și că dacă nu le înțeleg forte bine, s-ar putea să îngroape totul: să fim prezenți în toate rapoartele analiștilor, să construim o relație cu partenerii noștri, să nu greșim o implementare pentru vreun client”.
Dinesc a mai spus că ”prin automatizare, clienții noștri își reimaginează modul de lucru. Orice business este dependent de procesele sale de business. Oricine își schimbă acest model va fi mai agil și mai rapid decât competiția. Aceasta este promisiunea automatizării: schimbă modul în care operăm și reimaginează modul în care inovăm”.
”Deși nu mai suntem acel startup firav de la început, perioadă care le lipsește multora dintre noi, rămânem fideli culturii noastre, modului de operare pe care l-am avut și până acum de a ne asculta clienții, de a crea produse alături și pentru ei și a de a continua revoluția în industria automatizării”, a audăugat cofondatorul și Co-CEO-ul UiPath.
Despre noile parteneriate ale UiPath și despre produsele la care lucrează echipa pentru următoarele luni atât pentru personal automation cât și pentru enterprise automation puteți afla mai multe informații urmărind înregistrarea video de aici.
Despre parteneriatul cu Microsoft puteți afla pe larg aici.
Citiți articolul original pe start-up.ro
Adauga un comentariu